Dreptul Uniunii Europene & Reprezentare în fața CJUE

Consultanță și reprezentare în proceduri europene și litigii privind aplicarea normelor UE

Echipa Chiriţă și Asociaţii oferă asistență juridică specializată în materia dreptului Uniunii Europene, având experiență solidă în interpretarea și aplicarea reglementărilor europene, precum și în reprezentarea clienților în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) și a Tribunalului Uniunii Europene.

Asistăm atât persoane fizice, cât și autorități publice sau companii private, în cauze ce implică raporturi juridice transfrontaliere, norme comunitare incidente sau conflicte de drept între legislația națională și dreptul UE.

Servicii juridice oferite

  • Consultanță juridică privind interpretarea și aplicarea legislației europene, inclusiv în domeniile:
    • dreptul consumatorului
    • dreptul muncii
    • dreptul concurenței și al pieței interne
    • libera circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor
  • Redactarea și susținerea cererilor de decizie preliminară în fața CJUE
  • Reprezentare în acțiuni directe în fața CJUE și a Tribunalului UE, inclusiv:
    • acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor de către instituții ale UE
    • intervenții în cauze privind dreptul european al energiei, al concurenței sau al justiției
  • Asistență juridică în formularea și gestionarea cererilor pentru accesarea fondurilor europene
  • Reprezentare în litigii transfrontaliere care implică norme și instituții europene

Experiență relevantă

  • Reprezentare a unei autorități naționale române într-un litigiu semnificativ în domeniul energiei, privind presupuse restricții la exportul de energie
  • Apărarea unei instituții publice din domeniul justiției în cauze ce privesc aplicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV)
  • Formularea de acțiuni împotriva Comisiei Europene, vizând încălcarea obligațiilor asumate
  • Participare în proceduri preliminare și acțiuni directe cu potențial impact sistemic asupra jurisprudenței CJUE

Chiriţă și Asociaţii oferă o abordare juridică profundă, fundamentată pe expertiză doctrinară și practică în domeniul dreptului european, cu capacitatea de a reprezenta interesele clienților atât în fața instanțelor UE, cât și în procedurile interne privind aplicarea normelor europene.

Contactați-ne!

Fie că aveți nevoie de consultanță juridică, reprezentare în instanță sau soluționarea unor litigii complexe, echipa noastră este pregătită să vă asiste la fiecare pas.

Articole din domeniul Dreptul Uniunii Europene & Reprezentare în fața CJUE

Tribunalul Sălaj. Înlăturarea obligației de a nu exercita funcţia de preşedinte al unui consiliu judeţean. Hotărâre definitivă

Printr-o hotărâre pronunţată în data de 29.04.2026, Tribunalul Sălaj a admis plângerea formulată în interesul clientului societăţii noastre şi a dispus înlăturarea obligaţiei de a nu exercita funcţia de preşedinte al unui consiliu judeţean, impusă în cadrul măsurii controlului judiciar. Măsura fusese dispusă anterior de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj, în cursul urmăririi […]

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Achitare definitivă pentru infracţiunea de dare de mită

Soluţie de achitare definitivă într-un dosar de corupţie. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că fapta nu există şi a respins apelul Ministerului Public. Clientul societăţii noastre a fost achitat definitiv pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 C.pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte […]

Proiectul legii transparenţei salariale – implicaţii practice şi probleme

În 30 martie 2026 s-a publicat proiectul legii care ar urma să transpună Directiva (UE) 2023/970 privind transparenţa salarială. Proiectul e în etapa de transparenţă decizională până în 8 aprilie şi se regăseşte pe site-ul Ministerului Muncii aici. Trebuie a priori să fac două menţiuni: încă discutăm de un proiect şi nu de o lege […]

Înalta Curte de Casație și Justiție. Contencios administrativ. Anulare OMF nr. 502/2024. Soluție definitivă favorabilă

Printr-o hotărâre definitivă pronunțată în data de 26.03.2026, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a admis acțiunea formulată în interesul clienților noștri și a dispus anularea Ordinului Ministrului Finanțelor nr. 502/2024. Actul administrativ anulat reglementa o procedură de compensare a unor creanțe reciproce între stat și particulari, […]

Recunoaşterea şi executarea hotărârilor străine. O problemă de actualitate în materie civilă şi comercială

Recunoașterea şi executarea hotărârilor străine reprezintă o problemă din ce în ce mai prezentă în contextul raporturilor juridice cu elemente de extraneitate, în ziua de azi fiind frecventă executarea hotărârilor judecătoreşti într-un alt stat decât cel în care s-au desfășurat procedurile judiciare. Având în vedere că recunoașterea şi executarea hotărârilor străine nu este deloc o […]

Instituirea unui nou caz de nulitate de drept a contractelor de vânzare Art. 159 alin. (6) din Codul de procedură fiscală

Odată cu intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență nr. 7/2026 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru adoptarea unor măsuri pentru creşterea capacităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale (OUG 7/2026) s-a instituit un nou caz de nulitate de drept a contractelor de vânzare care au ca obiect clădiri, terenuri sau mijloace de […]

Autoexcluderea de la jocurile de noroc: poţi depune cererea direct la operator, poţi recupera banii – tot ce trebuie să ştii

România a trecut printr-o transformare importantă a mecanismului de autoexcludere din jocurile de noroc. Dacă până nu demult trebuia să mergi fizic la un ghişeu ONJN, acum poţi depune cererea direct la operatorul de jocuri. Şi, mai mult decât atât, dacă ai fost lăsat să joci deşi erai autoexclus, ai dreptul legal să-ţi ceri banii […]