Consultanță juridică generală

Asistență juridică permanentă și punctuală pentru companii și instituții publice

Practica de consultanță juridică generală a Chiriţă și Asociaţii este dedicată susținerii activității curente a societăților comerciale, instituțiilor publice și organizațiilor private, prin furnizarea de soluții juridice clare, adaptate și eficiente.

Oferim asistență atât în regim permanent, prin colaborări de lungă durată, cât și ocazional, pentru proiecte specifice sau chestiuni punctuale.

Servicii juridice oferite

  • Întocmirea actelor de înființare a societăților comerciale, modificări statutare, fuziuni și divizări
  • Consultanță în redactarea, negocierea și verificarea contractelor comerciale sau a altor documente juridice
  • Suport juridic pentru departamentele de resurse umane, privind respectarea legislației muncii și relațiile de muncă
  • Asistență pentru organele de conducere: ședințe AGA, consilii de administrație, comitete executive
  • Audituri juridice ale structurilor interne (compliance, reglementări, contracte)
  • Realizarea de due diligence juridic pentru evaluarea riscurilor și situațiilor legale în contextul investițiilor, achizițiilor sau reorganizărilor
  • Consultanță în legătură cu obligațiile legale ale instituțiilor publice și a raporturilor acestora cu entități private

Experiență semnificativă

Oferim consultanță juridică generală pentru un portofoliu diversificat de clienți, printre care:

  • Companii de top din sectorul IT
  • Operatorii principali din domeniul transportului internațional de mărfuri
  • O regie autonomă care administrează un aeroport internațional
  • Companii lider în producția industrială, industria chimică, jocuri de noroc și servicii sportive
  • Cluburi sportive de renume național

Chiriţă și Asociaţii oferă clienților săi consultanță juridică pragmatică, documentată și adaptată specificului fiecărei industrii, asigurând o intervenție proactivă și o protecție reală a intereselor juridice, în orice etapă a activității organizaționale.

Contactați-ne!

Fie că aveți nevoie de consultanță juridică, reprezentare în instanță sau soluționarea unor litigii complexe, echipa noastră este pregătită să vă asiste la fiecare pas.

Articole din domeniul Consultanță juridică generală

Incidentele de plată – definiții, caracteristici, remedii

Una dintre cele mai întâlnite probleme din practică, şi cu care se poate confrunta orice justițiabil în raporturile juridice în care este angajat, este cea a incidentelor de plată/bancare, incidente care pot genera o pletoră de consecințe nedorite persoanei căreia i se reține un astfel de incident. În cele ce urmează vom prezenta pe scurt […]

Care este legea aplicabilă contractelor încheiate cu o persoană fizică sau juridică dintr-un alt stat?

Contractele civile cu elemente de extraneitate (adică cele încheiate în străinătate sau între o persoană fizică și/sau juridică română și o persoană fizică/ şi sau juridică din străinătate), dau naștere la raporturi juridice cărora li se aplică dreptul internațional privat. În acest context, o relevanţă deosebită o prezintă problema legată de determinarea legii aplicabile acestor […]

Ajustarea contractelor de achiziții publice

În domeniul achizițiilor publice, ajustarea contractului reprezintă un aspect esențial pentru asigurarea succesului proiectelor și pentru protejarea intereselor părților implicate. Ajustările sunt necesare pentru a reflecta schimbările în condițiile economice, tehnice sau juridice care pot apărea pe parcursul derulării unui proiect. Criza socială determinată de pandemia Covid-19 („coronavirus”) și criza provocată de conflictul militar din […]

Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a început controalele

Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a început controalele în baza Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Recent, am asistat cu succes unul dintre clienţii societăţii în procedura de control din partea Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. Controlul a vizat conformarea clientului, […]

Clauza compromisorie în contextul dreptului internaţional privat

Clauza compromisorie în contextul dreptului internaţional privat e o prevedere utilizată din ce în ce mai mult în raporturile contractuale internaţionale. În ipoteza inserării unei astfel de clauze comprosiorii se ridică problema îmbinării Convenţiei de la New York din 1958 cu Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2012 […]

Clauzele neuzuale. Definiţii, caracteristici, efecte, sferă de aplicare

Clauzele neuzuale reprezintă o problemă extrem de relevantă din perspectiva dreptului contractelor, fiind un subiect de o importanţă practică şi teoretică deosebită. Aceste prevederi contractuale pot apărea în diverse acorduri dintre particulari şi pot conduce la apariţia unor efecte nedorite pentru cel care le acceptă fără să cunoască conţinutul lor. În acest context este foarte […]

Dieselgate. Principiul non bis in idem se aplică şi în cazul sancțiunilor aplicate pentru practici comerciale neloiale chiar dacă sunt calificate drept sancțiuni administrative de natură penală

Deşi Scandalul Dieselgate a început încă din 2015, disputele juridice şi judiciare se mai poată şi în prezent. Conform unui comunicat al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în data de 14.09.2023 a fost pronunţată hotărârea în cauza C-27/22, Volkswagen Group Italia şi Volkswagen Aktiengesellschaft, hotărâre care prezintă relevanţă din perspectiva viziunii Curţii asupra principiului […]