Contencios Administrativ

Echipa Chiriţă și Asociaţii oferă servicii juridice specializate în domeniul contenciosului administrativ, asistând atât companii, cât și persoane fizice în gestionarea procedurilor administrative şi a litigiilor cu autorităţile publice centrale sau locale.

Experiența noastră în litigii de contencios administrativ de complexitate ridicată ne permite să oferim o abordare riguroasă, atât în etapa prealabilă, cât și în cea judiciară, cu accent pe protejarea drepturilor particularului. Oferim clienţilor noştri o strategie solidă, aptă să reducă avantajele puterii publice pe care autorităţile şi instituţiile publice o exercită în contextul emiterii actelor administrative ce pot vătăma dramatic drepturile şi interesele legitime ale cetăţenilor, persoane fizice ori juridice.

Servicii juridice oferite:

  • Consultanță juridică şi analiză de legalitate a actelor administrative emise de autorităţile publice centrale sau locale (hotărâri de guvern, decizii, autorizaţii, avize etc.);
  • Asistență juridică în procedura prealabilă, inclusiv redactarea plângerilor prealabile și comunicarea cu autoritatea emitentă în vederea revocării/modificării actului administrativ;
  • Asistare şi reprezentare în faţa instanţelor de contencios administrativ, printre altele, în litigii privind anularea actelor administrative, obligarea autorităţii să emită un act administrativ, suspendarea efectelor actelor administrative;
  • Consultanţă juridică privind funcţia publică, precum şi asistenţă în litigii ce vizează cariera funcţionarilor publici;
  • Asistenţă juridică completă în materia achiziţiilor publice, de la consultanţă în vederea participării la proceduri de achiziţie, până la reprezentare în soluţionarea diferendelor, atât în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cât şi în instanţă.

Chiriţă și Asociaţii oferă o abordare strategică și riguroasă în domeniul contenciosului administrativ, cu experiență în protejarea drepturilor și intereselor legitime ale clienților în relaţia cu autoritățile şi instituţiile publice.

Contactați-ne!

Fie că aveți nevoie de consultanță juridică, reprezentare în instanță sau soluționarea unor litigii complexe, echipa noastră este pregătită să vă asiste la fiecare pas.

Articole din domeniul Contencios Administrativ

Contestaţie admisă. Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Existenţa unei hotărâri penale de condamnare a contestatoarei.

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a admis contestația formulată de o societate și a obligat autoritatea contractantă să anuleze rezultatul procedurii, precum și să reevalueze oferta respectivei societăţi. Valoarea estimată a achiziției, conform anunțului de participare, este de peste 35.000.000 de lei. Iniţial, autoritatea contractantă a respins ca inacceptabilă oferta în considerarea existenței unei […]

„Munca la gri”. Definiţie. Sancţiuni

Pe lângă sancționarea muncii nedeclarate – cunoscută ca muncă la negru –, începând din 20.10.2021 au fost introduse în Codul muncii sancțiuni și pentru munca subdeclarată – munca la gri –, amenzile ajungând până la 200.000 lei. Angajatorii și angajații sunt deja familiarizați deja cu conceptul de ”muncă la negru”, reprezentând practic situația muncii nedeclarate, […]

Inadmisibilitatea cererii de chemare în garanţie a consultantului în materia achiziţiilor publice

În fapt, o primărie din România a organizat recent o procedura de achiziţii publice având ca obiect lucrări de construcţii la un obiectiv major de dezvoltare a infrastructurii, în urma căreia oferta societăţii X a fost declarată câştigătoare. Ca urmare a publicării rezultatului final al procedurii, între unitatea administrativ teritorială şi societatea X s-a încheiat […]

Sancțiuni nelegale aplicate sălilor de jocuri de noroc. Anulare în fața instanțelor de judecată.

Prezentul material analizează situaţia unor sancțiuni nelegale aplicare sălilor de jocuri de noroc, precum şi situaţia anulării lor de către instanţele de judecată.

Intrarea în legalitate a unei construcţii a cărei autorizaţie de construire a fost anulată de către o instanţă de judecată. Vid legislativ?

Ideea că procedura intrării în legalitate primează faţă de demolarea construcţiei este neacoperită de reglementările în vigoare.

Respingere acţiune a Consiliului Judeţean Cluj contra fostului preşedinte

Curtea de Apel Cluj a respins definitiv acţiunea civilă în răspundere patrimonială formulată de Unitatea Administrativă Teritorială Judeţul Cluj în contradictoriu cu fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu. Prin acţiunea introductivă de instanţă formulată în luna decembrie 2018, Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Cluj a solicitat angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului, cu consecinţa obligării […]

Interpretarea condiţiilor privind dispunerea măsurii suspendării actelor administrative.

Conform art. 14 din Legea nr. 554/2004 în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond. În accepţiunea acestor dispoziţii legale, suspendarea actului administrativ unilateral poate fi dispusă de instanţa de judecată în cazuri bine […]