Contencios Administrativ

Echipa Chiriţă și Asociaţii oferă servicii juridice specializate în domeniul contenciosului administrativ, asistând atât companii, cât și persoane fizice în gestionarea procedurilor administrative şi a litigiilor cu autorităţile publice centrale sau locale.

Experiența noastră în litigii de contencios administrativ de complexitate ridicată ne permite să oferim o abordare riguroasă, atât în etapa prealabilă, cât și în cea judiciară, cu accent pe protejarea drepturilor particularului. Oferim clienţilor noştri o strategie solidă, aptă să reducă avantajele puterii publice pe care autorităţile şi instituţiile publice o exercită în contextul emiterii actelor administrative ce pot vătăma dramatic drepturile şi interesele legitime ale cetăţenilor, persoane fizice ori juridice.

Servicii juridice oferite:

  • Consultanță juridică şi analiză de legalitate a actelor administrative emise de autorităţile publice centrale sau locale (hotărâri de guvern, decizii, autorizaţii, avize etc.);
  • Asistență juridică în procedura prealabilă, inclusiv redactarea plângerilor prealabile și comunicarea cu autoritatea emitentă în vederea revocării/modificării actului administrativ;
  • Asistare şi reprezentare în faţa instanţelor de contencios administrativ, printre altele, în litigii privind anularea actelor administrative, obligarea autorităţii să emită un act administrativ, suspendarea efectelor actelor administrative;
  • Consultanţă juridică privind funcţia publică, precum şi asistenţă în litigii ce vizează cariera funcţionarilor publici;
  • Asistenţă juridică completă în materia achiziţiilor publice, de la consultanţă în vederea participării la proceduri de achiziţie, până la reprezentare în soluţionarea diferendelor, atât în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cât şi în instanţă.

Chiriţă și Asociaţii oferă o abordare strategică și riguroasă în domeniul contenciosului administrativ, cu experiență în protejarea drepturilor și intereselor legitime ale clienților în relaţia cu autoritățile şi instituţiile publice.

Contactați-ne!

Fie că aveți nevoie de consultanță juridică, reprezentare în instanță sau soluționarea unor litigii complexe, echipa noastră este pregătită să vă asiste la fiecare pas.

Articole din domeniul Contencios Administrativ

Interpretarea condiţiilor privind dispunerea măsurii suspendării actelor administrative.

Conform art. 14 din Legea nr. 554/2004 în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond. În accepţiunea acestor dispoziţii legale, suspendarea actului administrativ unilateral poate fi dispusă de instanţa de judecată în cazuri bine […]