Articole din categoria

Consultanță juridică generală

Atragerea răspunderii civile delictuale a asociaţiei de proprietari pentru omisiunea de a efectua lucrări de reparaţie şi întreţinere necesare aupra părţilor comune ale imobilului.

În urma admiterii acţiunii în răspundere civilă delictuală, prin Sentinţa civilă nr. 3333/2017, Judecătoria Cluj-Napoca a dispus obligarea Asociaţiei de Proprietari str. Universităţii Cluj-Napoca, la plata sumei de 1.000 euro, constând în daune morale cauzate petentului ca urmare a încălcării dreptului la sănătate, integritate fizică şi psihică. În fapt, în timp ce reclamantul se deplasa […]

Informarea consumatorului în contractele de credit bancar.

Prima întrebare pe care o avem în minte, atunci când vorbim de contractele de credit bancar, este în ce măsură putem discuta de un echilibru contractual, în condiţiile în care în raportul juridic dintre un profesionist şi un consumator, cel din urmă se află în toate cazurile într-o poziţie caracterizată de vulnerabilitate, vulnerabilitate care din […]

Efectele suspendării executării silite dispuse la cererea creditorului asupra termenului de perimare.

Odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, modificări substanțiale au fost aduse și în domeniul executării silite, instituția perimării devenind aproape inoperantă raportat la caracterul său mult mai avantajos pentru creditor. Astfel, dacă în vechea reglementare, mă refer în acest sens la art. 389 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, […]

(Im)posibilitatea unei persoane juridice de a fi mandatarul unei alte persoane juridice în faza de judecată sau în faza de executare silită.

Prin Decizia nr. 19/2018 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 664 alin. (2) din Codul de procedură civilă, reprezentarea convențională a persoanei juridice în faza de executare silită nu se poate face printr-un mandatar persoană juridică și nici prin consilierul […]

CJUE. Dreptul la compensaţii pentru întârzierea zborului în cazul unei greve spontane a angajaţiilor compeniei aeriene.

În cauzele conexate C‑195/17, C‑197/17-C‑203/17, C‑226/17, C‑228/17, C‑254/17, C‑274/17, C‑275/17, C‑278/17-C‑286/17 și C‑290/17-C‑292/17 împotriva TUIfly GMBH, cererile privesc interpretarea articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului […]

Interpretarea stării de necesitate în materie contravenţională. Înlăturarea caracterului contravenţional al faptei.

Conform art. 20 Cod Penal, existenţa stării de necesitate presupune imposibilitatea înlăturării pericolului în vreun alt mod decât cel incriminat. Reţinerea existenţei stării de necesitate înlătură caracterul contravenţional al faptei, conform art. 11 din O.G. 2/2001. Analiza elementelor constitutive ale stării de necesitate trebuie realizată în concret, prin raportare la circumstanţele specifice săvârşirii faptei contravenţionale. […]

Pledoarie pentru aplicarea sancțiunii avertismentului în domeniul practicilor anticoncurențiale reglementate de dispozițiile Legii nr. 21/1996.

Conform Deciziei nr. 4503 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 26 nov. 2014: „Având în vedere că legea-cadru a contravenţiilor prevede avertismentul ca sancţiune cu aplicabilitate generală, în absenţa unor prevederi exprese în Legea concurenţei care să interzică aplicarea unei astfel de sancţiuni, de lege lata nu se poate susţine […]

Durata suspendării – element ce poate împiedica suspendarea facultativă a cauzei în baza art. 413 alin. (1) pct. 2 C.proc.civilă

Un text legal care temporizează durata suspendării facultative, îl constituie dispoziţiile art. 413 alin (3) Cod proc. civ., potrivit cărora instanţa poate reveni asupra dispoziţiei de suspendare dacă urmărirea penală durează mai mult de un an. Deşi în sine textul vizează ipoteza în care suspendarea facultativă a fost anterior dispusă de către instanţă, în temeiul […]

Variațiuni pe aceeași temă. Interpretarea dispozițiilor art. 641 Cod Procedură Civilă din perspectiva caracterului executoriu al contractelor de credit bancar și al contractelor de asistență juridică.

Una dintre cele mai disputate modificări aduse Codului de Procedură Civilă prin Legea nr. 17 din 21.03.2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 vizează conținutul art. 641 C. Pr. Civ, care în varianta actuală prevede că: Înscrisurile sub semnătură privată sunt titluri executorii, numai dacă sunt înregistrate în registrele publice, în cazurile […]

Implicaţiile Deciziei prealabile nr. 9/2016 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind dezlegarea unor chestiuni de drept, cu privire la litigii sau executări silite la care participă societăţi de recuperare a creanţelor

Prin Decizia nr. 9/2016[1], Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a stabilit că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic […]