Odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, modificări substanțiale au fost aduse și în domeniul executării silite, instituția perimării devenind aproape inoperantă raportat la caracterul său mult mai avantajos pentru creditor.
Astfel, dacă în vechea reglementare, mă refer în acest sens la art. 389 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, perimarea opera „Dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire”, în prezent perimarea intervine conform art. 697 alin. (1) Cod Proc.civ doar în situațiile în care „Creditorul, din culpa sa, a lăsat să treacă 6 luni fără să îndeplinească un act sau demers necesar executării silite, ce i-a fost solicitat în scris de către executorul judecătoresc”, fiind așadar confirmat rolul esențial pe care îl are executorul judecătoresc în etapa executării silite
În ceea ce privește suspendarea executării silite, art. 697 alin. (2) teza I C. proc. civ. prevede că „ În caz de suspendare a executării silite, termenul de perimare își va relua cursul din momentul încetării suspendării”, însă, spre deosebire de reglementarea anterioară, este adusă o nuanțare necesară și importantă în sensul că termenul de perimare nu se suspendă pe timpul cât executarea silită este suspendată la cererea creditorului.
Aşadar, dacă regula este că ori de câte ori se suspendă executarea silită pentru alte cauze decât la solicitarea creditorului, se suspendă şi termenul de perimare, excepția de la regulă apare în acele situaţii în care suspendarea executării silite este solicitată de către creditor, ocazie cu care termenul de perimare nu se suspendă. Opţiunea legiuitorului nu este una greu de justificat în condiţiile în care suspendarea executării solicitate de creditor corespunde practic lăsării în nelucrare a întregii proceduri, şi îi este pe deplin imputabilă acestuia din urmă.
De altfel, aşa cum s-a apreciat şi în doctrina[1] relevantă în materie, creditorul care solicită suspendarea executării trebuie să fie diligent şi să solicite reînceperea executării înainte de expirarea termenului de perimare, care atunci când suspendarea a fost acordată de creditor, va trebui să se calculeze de la data la care a intervenit suspendarea.
În contextul în care jurisprudența din materie aproape că lipseşte cu desăvârşire, apreciem a fi relevantă soluția de dată recentă dispusă de către Judecătoria Vatra Dornei prin Încheierea civilă din 17 mai 2018, pronunțată în dosarul cu nr. 190/334/2018, prin care instanța a reținut că, potrivit prevederilor art. 697 alin. (1) și (2) C. proc. civ., coroborat cu art, 49 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, executarea silită și celelalte acte de executare se îndeplinesc la cerere, creditorul luând astfel la cunoștință despre diligența de care trebuie să dea dovadă în executarea silită începută.
De asemenea, instanța a reținut că rolul instituției perimării executării silite rezidă în sancționarea creditorului care dă dovadă de pasivitate și inactivitate prin lăsarea în nelucrare a procedurii de executare în tot timpul prevăzut de lege.
În speță, față de situația de fapt reținută, instanța a constatat că sunt incidente prevederile art. 697 alin. (1) și (2) teza a II-a C. proc. civ., fiind dovedit că de la data de 04.04.2017, când creditorul a formulat ultima cerere de suspendare a executării silite, și până la data de 19.12.2017, când a solicitat continuarea executării, s-a scurs o perioadă mai mare de 6 luni în care din culpa sa dosarul a rămas în nelucrare, astfel încât a intervenit perimarea de drept a executării.
[1] G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil ed. a 2-a, p.1007