În data de 27 februarie 2018, CEDO a pronunţat o hotărâre în cauza Mockute c. Lituaniei, prin care s-a constatat, printre altele, încălcarea, de către statul lituanian, a art. 8 din Convenție. Apreciem că această hotărâre primeşte o importanţă sporită în contextul noului Regulament privind datele cu caracter personal, ieşind în evidenţă tendinţa de subliniere a importanţei acestui domeniu de către toate instituţiile ce se regăsesc pe bătrânul continent.
În speţă, s-a pus problema încălcării articolului 8 din perspectiva comunicării unor date cu caracter personal apreciate ca fiind deosebit de sensibilie unei categorii restrânse de persoane – nucleul dur al familiei.
În concret, reclamanta a susținut că dreptul său la viaţă privată a fost încălcat, prin aceea că un spital psihiatric de stat, unde aceasta fusese tratată pentru anumite probleme mintale, a dezvăluit informaţii despre viaţa sa privată unor jurnalişti, precum şi mamei acesteia, în lipsa unui consimţământ expres prealabil.
Dacă în ceea ce priveşte soluţia de violare a art. 8 prin divulgarea de informaţii medicale către presă, fără ca persoana să îşi fi dat consimţământul în acest sens, nu putem vorbi despre o surpriză jurisprudenţială, continuarea soluţiei Curţii ar putea părea revoluţionară.
Astfel, analizând datele cauzei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, că inclusiv dezvăluirea către mama reclamantei a informaţiilor confidenţiale, strict personale şi sensibile despre reclamantă, de către medicul psihiatru din cadrul spitalului de stat, obţinute în timpul spitalizării și tratamentelor acordate acesteia, reprezintă o ingerinţă în dreptul la respectarea vieţii private garantat de art. 8 din Convenţie, indiferent de forma în care a avut loc divulgarea.
În legătură cu problema divulgării informaţiilor privind starea de sănătate a reclamantei către mama acesteia, instanța naţională a concluzionat de o manieră definitivă că nu se poate pune problema unei ingerinţe în dreptul la viaţă privată, întrucât „reclamanta mai fusese internată şi anterior în alte instituţii psihiatrice, iar mama sa avusese cunoştinţă de acest aspect.” Chiar mai mult, în hotărârea instanţei naţionale s-a apreciat că furnizarea de informații despre starea de sănătate a unei persoane către rudele sale apropiate nu poate constitui o încălcare a dreptului la viaţă privată.
Curtea, analizând condiţiile specifice, a constatat că în speţă există o ingerinţă în dreptul la viaţă privată al reclamantei, constând în divulgarea informaţiilor medicale ce o privesc, ingerinţă ce este de natură a aduce o încălcare a dreptului la viaţă privată protejat de articolul 8 din Convenţie. Această soluţie a fost fundamentată de lipsa unei reglementări exprese în dreptul naţional care să permită divulgarea acestei categorii de informaţii către anumite categorii de persoane. Cu alte cuvinte, în absenţa unei norme legale ori a unei solicitări exprese a persoanei în cauză, informaţiile acesteia nu ar fi putut fi divulgate către absolut nicio persoană fără a i se încălca dreptul la viaţă privată, nici cutuma şi nici interesul legitim al familiei nefiind apte să justifice o atare conduită din partea reprezentanţilor spitalului de stat.
Stricteţea cu care dreptul la viaţă privată este protejat de Curtea de la Strasbourg trebuie să atragă atenţia statelor pentru ca acestea să lucreze la fortificarea unor legislaţii clare, previzibile şi accesibile, care să pună la adăpost informaţiile sensibile ori confidenţiale ale cetăţenilor de orice formă de ingerinţă.