Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală sesizează Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 427 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 426 lit. a) Cod procedură penală. Excepţia invocată de avocaţii societăţii noastre vizează lipsa posibilităţii persoanei interesate ce nu a avut calitatea de parte în procesul penal, dar ale cărei drepturi au fost încălcate prin hotărârea definitivă pronunţată de instanţa penală, de a formula contestaţie în anulare împotriva hotărârii instanţei de apel pe motivul nelegalei citări.
Starea de fapt. Argumentele invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate.
În esenţă, printr-o hotărâre definitivă pronunţată în apel de un complet al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus cu privire la o serie de imobile ce aparţineau, în parte, clientului nostru. Deşi în etapa urmăririi penale a fost formulată o acuzaţie faţă de acesta, prin rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei în ceea ce îl priveşte. Consecutiv, acesta nu a fost parte în proces nici în faţa primei instanţe, nici în apel. Instanţele care au soluţionat cauza în ciclul ordinar au considerat că nu se impune citarea acestuia în calitate de persoană interesată, deşi acţiunea civilă exercitată în procesul penal viza şi imobile ce aparţineau, în parte, acestuia.
Prin hotărârea pronunţată în apel, urmare a admiterii acţiunii civile, instanţa a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, printre altele, prin restituirea către părţile civile şi a imobilelor ce aparţineau, în parte, clientului nostru.
Împotriva hotărârii pronunţate în apel, am formulat contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. a) C. proc. pen. – „Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate.” Concomitent, am formulat şi o excepţie de neconstituţionalitate a prevederilor legale precitate, coroborate cu cele are art. 427 alin. 1 C.proc.pen. – „Contestaţia în anulare poate fi formulată de oricare dintre părţi, de persoana vătămată sau de către procuror.”
Având în vedere că clientul nostru nu a avut calitatea de „parte” în procesul penal, formal, prevederile art. 427 alin. (1) C. proc. pen. nu îi permit să formuleze o cale extraordinară de atac, deşi nu a fost citat în procedura desfăşurată în apel, iar drepturile sale au fost vătămate prin hotărârea definitivă pronunţată în cauză.
Consecutiv, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate am arătat că, în măsura în care prevederile legale invocate sunt interpretate în sensul că exclud posibilitatea formulării contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. a) C.proc.pen. de către o persoană interesată ce nu a avut calitatea de parte în ciclul procesual ordina şi ale cărei drepturi şi interese legitime au fost vătămate prin dispoziţiile din decizia instanţei de apel, acestea contravin prevederilor constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie şi la dreptul de proprietate privată, coroborate cu prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil în componenta dreptului de acces la justiţie, la un recurs efectiv şi la apărarea dreptului de proprietate privată.
În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, printre altele, am invocat jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia restrângerii dreptului de acces la justiţie, prin care s-a statuat că posibilitatea recunoscută legiuitorului de a reglementa limite de natură procedurală pentru exercitarea unei căi de atac nu poate presupune instituirea unor reguli atât de stricte încât să aducă atingere substanţei dreptului de acces la justiţie (a se vedea Decizia C.C.R. nr. 100 din 9 martie 2004, publicată în M.Of. nr. 261 din 24 martie 2004, par. 2-4):
„[…] Aşa fiind, în privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac legiuitorul poate să reglementeze termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie să fie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele de acelaşi gen, astfel cum, de altfel, prevede art.126 alin.(2) din Constituţie, republicată, potrivit căruia «Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege». Dar legiuitorul nu poate suprima dreptul – substanţial – al unei părţi interesate de a exercita căile de atac […].”
Pornind de la aceste considerente, dublate de jurisprudenţa în acelaşi sens a Curţii Europene a Drepturilor Omului (spre exemplu, C-35787/03, Walchli c. Franţei, Hotărârea din 26 iulie 2007; C-16846/02, Labergere c. Franţei, Hotărârea din 26 septembrie 2006), am argumentat că excluderea clientului nostru ca parte interesată din sfera titularilor căii de atac a contestaţiei în anulare determină încălcarea dreptului acestuia de acces la justiţie în componenta sa substanţială, din moment ce este complet lipsit de orice cale de atac împotriva unei hotărâri care îi încalcă un drept fundamental. În aceeaşi finalitate, am subliniat că argumentul naturii căii de atac a contestaţiei în anulare, anume încadrarea ei în categoria celor extraordinare, nu este unul infailibil. Într-adevăr, deşi legiuitorul are posibilitatea să abordeze cu stricteţe sfera titularilor şi cazurile de anulare a unei hotărâri definitive, aptitudinea acestuia de a limita accesul la o cale extraordinară de atac trebuie circumscrisă prevederilor constituţionale şi convenţionale şi, prin urmare, nu se poate realiza cu negarea totală a accesului la justiţie. Cu alte cuvinte, regulile procedurale nu pot fi reglementate de aşa natură încât să îngrădească în mod complet accesul la justiţie.
Distinct de chestiunea dreptului de acces la justiţie, argumentele de neconstituţionalitate au vizat şi încălcarea prevederilor art. 16 alin. 1 din Constituţie privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii – având în vedere că clientul nostru are un tratament diferit faţă de persoane aflate într-o situaţie juridică similară, anume părţile nelegal citate; respectiv ale art. 44 alin.1 din Constituţie – dreptul fundamental de proprietate fiind încălcat fără respectarea condiţiilor prevăzute de lege.
Poziţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Completul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a constatat admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale.
Mai mult, prin Încheierea de sesizare instanţa supremă şi-a exprimat poziţia în sensul admiterii pe fond a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând că textele criticate contravin atât art. 21 din Constituţie privind liberul acces la justiţie, cât şi art. 16 alin. (1) din Constituţie referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii.
În esenţă, instanţa de trimitere a subscris argumentelor invocate de societatea noastră în susţinerea intereselor clientului, arătând, cu referire la art. 21 din Constituţie, că, deşi legiuitorul are dreptul de a limita accesul la justiţie al cetăţenilor din perspectivă procedurală, aceste limitări nu pot aduce atingere dreptului în substanţa lui:
„Dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3), coroborate cu cele ale art. 129, nu presupun însă accesul la toate căile de atac şi la toate categoriile de instanţe, indiferent de obiectul cauzei ce se cere a fi soluţionată. […]
În aceeaşi decizie mai sus menţionată Curtea a reţinut că dat fiind caracterul contestaţiei în anulare – de cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată în condiţii procedurale stricte – legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, poate stabili, prin lege, procedura de judecată şi modalitatea de exercitare a căilor de atac, cu condiţia respectării normelor şi a principiilor privind drepturile şi libertăţile fundamentale şi a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală. […]
Formalismul excesiv, adică, interpretarea strictă a normelor de procedură, care ar putea priva pe cei interesaţi de dreptul de acces la instanţă, a fost interpretată în jurisprudenţa Curţii Europene ca fiind o îngrădire a dreptului de acces la justiţie. […]
În lumina principiilor constituţionale şi convenţionale mai sus arătate se poate aprecia că şi în cazul căilor extraordinare de atac, trebuie să se recunoască persoanelor interesate dreptul de a supune verificării unei instanţe, dispoziţiile instanţei de apel, în măsura în care drepturile şi interesele lor legitime au fost lezate prin această decizie, în cazul în care nu au participat la această procedură şi nu au avut posibilitatea de a-şi expune punctul de vedere în faţa instanţei care a pronunţat hotărârea definitivă.
Împrejurarea că nu au avut formal calitatea de parte în proces nu este de natură a anihila acestora dreptul de acces la o cale de atac, aceasta în condiţiile în care acest drept a fost recunoscut terţelor persoane interesate şi în alte situaţii de pildă, în cazul apelului, se poate face apel împotriva hotărârii primei instanţe, potrivit dispoziţiilor art. 409 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, orice persoană fizică sau juridică ale cărei drepturi legitime au fost vătămate nemijlocit printr-o măsură sau printr-un act al instanţei; în cazul contestaţiilor împotriva măsurilor asiguratorii, indiferent dacă sunt luate de organele de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară sau de instanţa de judecată, inclusiv de către instanţa de apel, acestea pot fi formulate potrivit dispoziţiilor art. 250 şi 2501 din Codul de procedură penală, de orice persoană interesată […]
În toate aceste situaţii, legiuitorul a avut în vedere salvgardarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, care, în lipsa accesului la o instanţă sau la o cale de atac, ar fi fost vătămate. […]”
De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a validat argumentele noastre şi în ceea ce priveşte încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, arătând că:
„Excepţia este întemeiată şi sub aspectul asigurării egalităţii cetăţenilor în exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a căilor de atac. […]
Înalta Curte constată astfel că deosebirea de tratament juridic între o parte care nu a fost legal citată în faţa instanţei de apel şi o altă persoană interesată care, de asemenea, nu a fost legal citată, deşi este vizată de respectiva decizie, nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil, nu urmăreşte un scop legitim şi nu păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul asigurării securităţii raporturilor juridice.”
Excepţia de neconstituţionalitate a fost redactată şi susţinută de o echipă de avocaţi din cadrul societăţii noastre formată din avocat Florin Mircea şi avocat Florina Suciu.