Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat astăzi, 5 februarie 2026, hotărârea în cauza Medmoune c. Franța (cererea nr. 55026/22), stabilind în unanimitate că nu a existat o încălcare a articolului 2 (dreptul la viață) din Convenție. Speța a vizat un conflict juridic și etic major: posibilitatea medicilor de a opri tratamentele de menținere a vieții în ciuda existenței unor directive anticipate prin care pacientul solicitase expres continuarea acestora.
Cauza a fost generat de situația domnului A.M., care în mai 2022 a suferit un traumatism grav urmat de stop cardio-respirator, rezultând leziuni cerebrale ireversibile și absența activității cerebrale. Acesta redactase anterior directive anticipate prin care solicita să fie menținut în viață (chiar și artificial) în eventualitatea pierderii definitive a conștiinței sau a imposibilității de a comunica. În ciuda acestor directive, echipa medicală de la Centrul Spitalicesc din Valenciennes a decis, în urma unei proceduri colegiale, oprirea tratamentelor, considerând continuarea acestora o formă de „obstinație nerezonabilă”. Familia pacientului a atacat succesiv decizia în instanțele franceze, obținând inițial o suspendare, însă Consiliul de Stat și Consiliul Constituțional au validat ulterior legalitatea procedurii medicale. Tratamentul a fost oprit pe 26 decembrie 2022, dată la care a survenit decesul.
Curtea a analizat dacă cadrul legislativ francez și procesul decizional respectă obligațiile pozitive ce decurg din Articolul 2. Instanța europeană a reținut că legislația franceză, care permite medicilor să ignore directivele anticipate dacă acestea sunt „manifest improprii sau neconforme cu situația medicală”, este compatibilă cu Convenția.
CEDO a subliniat că statele dispun de o marjă de apreciere în a decide ponderea criteriilor pentru a menține un echilibru între interesele concurente și demnitatea persoanelor la sfârșitul vieții. S-a reiterat faptul că Articolul 8 (dreptul la viață privată) nu obligă statele să confere un efect juridic absolut constrângător directivelor anticipate.
Curtea a observat că, deși inițial medicii nu cunoșteau existența directivelor, reexaminarea situației după descoperirea acestora a fost riguroasă. Voința pacientului a fost plasată în centrul dezbaterilor etice, dar echipa medicală a concluzionat unanim că situația reprezenta o obstinație nerezonabilă. Familia a fost asociată constant procesului, opinia acestora fiind ascultată, chiar dacă nu a putut fi validată din punct de vedere medical.
Reclamantele au beneficiat de recursuri judiciare efective (référé-liberté), instanțele interne (Tribunalul Administrativ din Lille și Consiliul de Stat) motivându-și deciziile cu celeritate și luând în calcul toate aspectele medicale și etice.
CEDO a concluzionat că autoritățile franceze s-au conformat obligațiilor pozitive, neexistând nicio încălcare a dreptului la viață. Plângerile privind încălcarea articolelor 8 și 9 au fost considerate absorbite de analiza efectuată sub temeiul Articolului 2.