CEDO: Încălcare a dreptului la respectarea vieții private constatată în cauza BRD vs. România.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat în 18 martie 2025 o hotărâre în cauza BRD – Groupe Société Générale S.A. c. României, constatând o încălcare a Articolului 8 din Convenție privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie în contextul unei ridicări de obiecte constând în două calculatoare de la sediul companiei reclamante.

Ridicarea calculatoarelor s-a realizat în baza ordonanţei procurorului în cadrul unei cercetări penale realizate de DIICOT care privea doi angajați ai companiei BRD acuzați de săvârșirea infracțiunilor de complicitate la infracţiunile de înşelăciune şi fals. Cele două calculatoare au fost ulterior supuse percheziţiei informatice în baza unui mandat emis de judecător.

Curtea a reţinut că prevederile vechiului Cod de procedură penală în baza cărora s-a dispus ridicarea calculatoarelor nu prevedeau posibilitatea de a contesta în faţa unui judecător măsura de ridicare a obiectelor decât odată cu trimiterea în judecată a dosarului, situaţia fiind similară şi în cazul percheziţiei informatice. S-a constatat că faza de urmărire penală s-a prelungit pentru mai mulţi ani în care compania nu a avut posibilitatea de a formula critici împotriva măsurilor în faţa unui judecător.

În considerarea acestor circumstanţe – lipsa unui control judecătoresc şi prelungirea urmăririi penale – Curtea a constatat încălcarea articolului 8 din Convenţie, reţinând că statul român nu a asigurat o protecţie efectivă a dreptului companiei la respectarea sediului şi corespondenţei.

Astfel, Curtea a statuat că ingerința în drepturile persoanei juridice reclamante nu a fost proporțională cu scopul investigației penale și a obligat România la plata sumei de 2.600 euro cu titlu de despăgubiri și 10.000 euro cu titlu de cheltuieli de judecată către BRD – Groupe Société Générale S.A.

 

Marc Miholca şi avocat Bianca Pantea

Note de subsol