Printr-o hotărâre a Curţii de Apel Bucureşti din 14.03.2025 s-a dispus ridicarea măsurilor asiguratorii instituite de organele de urmărire penală din cadrul DIICOT – SCCO cu privire la 172 de apartamente şi 11 spaţii comerciale în dosarul penal care priveşte afacerea imobiliară „Nordis”.
Clientul societăţii noastre, o societate specializată în investiţii în domeniul imobiliar, a fost client al grupului Nordis şi a cumpărat imobilele în discuţie prin contracte de vânzare-cumpărare. Societatea în discuţie nu are nicio calitate în cauza penală în care sunt cercetate fapte ale persoanelor din grupul Nordis şi nici nu îi poate fi reproşată vreo conduită nelegală în afacerile desfăşurate cu societăţile din grupul Nordis. Cu toate acestea, organele de urmărire penală au luat iniţial măsuri asiguratorii asupra bunurilor cumpărate de societate.
Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti vine să confirme argumentele faptice şi juridice aduse în sprijinul clientului nostru şi să restabilească cadrul legal în care ar trebui să se desfăşoare cercetările inclusiv din perspectiva măsurilor de indisponibilizare a unor bunuri.
Apărarea clientului societăţii noastre a fost asigurată de o echipă de avocaţi formată din Leila Bartha, Cosmin Bulea, Ştefan Alexandru şi Radu Chiriţă, împreună cu colegul avocat Ionuţ Iftode din Baroul Iaşi.