CEDO a pronunţat în data de 08.11.2022 hotărârea în cauza Văleanu şi alţii c. României. Curtea a considerat că, deși a confirmat validitatea Legii nr. 165/2013 prin hotărârea pronunțată în cauza Preda și alții c. României, mecanismul de restituire a bunurilor preluate abuziv pus în aplicare de statul român este totuși insuficient de operațional și de omogen, astfel încât a impus o sarcină individuală excesivă asupra reclamanților.
Reclamanții din speţă au obținut hotărâri judecătorești definitive în favoarea lor prin care s-a dispus, după caz, eliberarea titlurilor de proprietate, punerea în posesiea bunurilor lor sau să li se plătească despăgubiri. În ciuda acestor hotărâri, niciunul dintre reclamanți nu a primit un titlu de proprietate sau nu a fost pus în posesia proprietăților. Unii dintre reclamanţi au susținut că au fost insuficient compensați. Alții au declarat că cererile lor nu au primit niciun răspuns juridic, iar în trei cereri reclamanții s-au plâns că le-au fost anulate titlurile de proprietate.
În ansamblu, Curtea a considerat că din cauza neexecutării îndelungate a hotărârilor judecătorești în favoarea reclamanților, a lipsei unei căi de atac efective în această privință, a anulării fără despăgubiri a titlurilor de proprietate ale reclamanților ca urmare a aplicării incorecte de către stat a legii în materie, precum și a neacordării de către autorități a unei despăgubiri rezonabile în raport cu valoarea actuală a proprietății, mecanismul de restituire nu este suficient de operațional și de omogen pentru a nu impune o sarcină excesivă pentru reclamanți, în pofida garanțiilor introduse de lege și validate anterior de Curte în cauza Preda și alții c. României.
În consecință, Curtea a concluzionat că a existat o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. Prin aceeaşi hotărâre, statul român a fost obligat să ia măsuri generale suplimentare pentru a rezolva problema structurală persistentă a mecanismului de restituire a proprietăților confiscate sau naționalizate de regimul comunist.
avocat Bianca Pantea