Pe 22 octombrie 2026, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a comunicat decizia adoptată pe 13 octombrie în cauza Pușcașu și alții c. România. Cu unanimitate, Curtea a declarat inadmisibile, apreciind că sunt vădit nefondate, plângerile a cinci judecători, în activitate sau foști, care reclamau faptul că statul nu le-a plătit integral sumele acordate prin hotărâri judecătorești definitive. Decizia este definitivă și nu poate fi atacată.

Ce reclamau judecătorii.

În ultimii ani, un număr foarte mare de magistrați au obținut în instanță diferențe salariale, pe motiv că erau discriminați față de alte categorii, de exemplu procurorii DNA și DIICOT sau consilierii de probațiune. Statul nu a plătit aceste sume dintr-odată. Prin ordonanțe de urgență adoptate an de an, plata a fost eșalonată pe cinci ani, în tranșe anuale crescătoare de la 5% la 35%. În 2023, tranșele neplătite au fost reeșalonate pe încă cinci ani, iar prin OUG nr. 52/2025 plata tranșelor scadente în 2025 a fost amânată pentru 2026. Bugetul pe 2026 nu acoperă integral aceste sume.

Reclamanții au invocat dreptul la executarea hotărârilor judecătorești (art. 6 din Convenție) și dreptul de proprietate (art. 1 din Protocolul nr. 1). Sumele pe care susțineau că le mai au de primit mergeau, pentru fiecare dintre ei, de la 30.000 la peste 570.000 de euro.

Ce a decis Curtea

Curtea a reamintit regula pe care o aplică de mult timp, aceea că statul nu poate invoca lipsa banilor pentru a nu plăti o datorie stabilită printr-o hotărâre judecătorească. A admis însă că, în circumstanțe excepționale, executarea poate fi eșalonată sau amânată și a considerat că în acest caz astfel de circumstanțe există.

Primul argument ține de amploarea datoriilor și de faptul că erau greu de anticipat. După 2016 a apărut un al doilea val de procese, iar jurisprudența Curții Constituționale și a Înaltei Curți a extins la toți magistrații aflați în aceeași situație drepturile obținute în instanță de unii dintre ei. În loc să scadă, sumele datorate au crescut. Potrivit datelor Guvernului, pentru 2024 se ridicau la circa 9,16 miliarde de lei (0,57% din PIB), iar pentru 2026 instanțele și parchetele au solicitat aproximativ 1,4 miliarde de euro.

Al doilea argument este contextul bugetar. România se află din 2020 în procedura de deficit excesiv, iar în 2024 și 2025 a avut cel mai mare deficit din Uniunea Europeană (9,3% și, respectiv, 7,9% din PIB).

În al treilea rând, măsurile au fost adoptate prin acte normative clare, emise din timp, care arătau ce sume se eșalonează și în ce procente, iar Curtea Constituțională a validat eșalonarea în 2025. Magistrații nu au fost vizați în mod special, măsurile făcând parte dintr-un program mai larg de austeritate.

În fine, Curtea a considerat că reclamanții nu au suportat o sarcină excesivă. Primiseră deja între aproximativ 29% și 40% din sumele datorate, acestea se actualizează cu inflația și sunt însoțite de dobânzi, iar veniturile lor sunt mult peste media națională. Curtea a preluat cifrele Guvernului: indemnizația netă medie a unui magistrat este de circa 21.700 de lei, mai mare decât cea a Președintelui României (circa 14.600 de lei). Niciunul dintre reclamanți nu a susținut că întârzierea i-a afectat nivelul de trai.

Curtea a observat că, fără ca legile salarizării să fie modificate formal, jurisprudența Curții Constituționale și a Înaltei Curți a reconfigurat în timp salarizarea judecătorilor. Atunci când judecătorii decid asupra unor componente salariale de care pot beneficia ei înșiși, a arătat Curtea, poate apărea riscul unui conflict de interese, iar instanțele pot părea că își depășesc rolul într-un domeniu, politica salarială și echilibrul bugetar, care aparține Parlamentului și Guvernului. Curtea nu a tranșat totuși obiecțiile Guvernului pe acest subiect, pentru că plângerile erau oricum inadmisibile.