În data de 06 aprilie 2020, a fost publicată în M.Of., Hotărârea Guvernului nr. 270/2020 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori. Această hotărâre vine așadar în completarea actului normativ inițial, stabilind condițiile în care se pot acorda, la cerere, facilitățile oferite de Guvern cu privire la amânarea la plată a creditelor.
Pentru început, se constată că prevederile OUG nr. 37/2020 se aplică atât persoanelor fizice cât și persoanelor juridice, care au încheiat contracte de credite anterior adoptării ordonanței.
În sfera persoanelor juridice se află atât persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale ce funcţionează potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, cât și întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, profesiile liberale şi cele care se exercită în baza unor legi speciale, indiferent de forma de exercitare a profesiei. Sunt exceptate însă instituțiile de credit definite conform OUG nr.99/2006.
Cât privește tipul de contracte de credite care intră în aria de aplicare a OUG, întrucât acest act normativ nu face distincție, apreciem că se referă la orice tip de contracte de credit, indiferent că este vorba de credite de consum, ipotecare, factoring cu sau fără regres, finanţarea tranzacţiilor comerciale, inclusiv forfetare, sau chiar cardurilor de credit sau de cumpărături, fiind însă excluse leasingurile financiare.[1]
Mai departe, din perspectiva momentului la care se raportează obținerea creditului, se încadrează pe OUG nr. 37/2020, potrivit art. 2 alin 4, debitorii care au încheiat un contract pentru obţinerea unui credit care nu a ajuns la maturitate şi pentru care creditorul nu a declarat scadenţa anticipată, anterior intrării în vigoare a ordonanței. Așadar condiția primordială este ca creditele să fi fost obținute anterior intrării în vigoare a ordonanței și instituțiile de credit sau instituțiile financiare nebancare să nu fi declarat scadența anticipată.
O altă condiție derivă din alin. 5 al aceluiași articol și se referă la interdicția de a beneficia de măsura suspendării plății ratelor, în cazul debitorilor care înregistrează restanţe la plată, la data instituirii stării de urgenţă pe teritoriul României. Prin excepție, debitorii care au avut astfel de restanțe la data instituirii stării de urgență dar au efectuat plata acestor restante până la data formulării cererii de suspendare a ratelor, pot beneficia de aceste facilități.
În sfârșit o condiție comună pentru acordarea facilității, indiferent de tipul debitorului sau tipul contractului de credit, este cea referitoare la obligația debitorului de a dovedi că veniturile sale au fost afectate direct sau indirect de situaţia gravă generată de pandemia COVID-19.
Relevant este și că, de prevederile OUG nr. 37/2020 vor putea beneficia doar persoanele fizice sau juridice care depun sau formulează o cerere către instituția de credit sau instituția financiar nebancară cu care are contract, în termen de cel mult 45 de zile de la intrarea în vigoare a Ordonanței, și care a avut loc la data de 30.03.2020. Sancțiunea care intervine în cazul nerespectării acestui termen este decăderea din dreptul de a mai solicita suspendarea la plată a ratelor.
Așadar mare atenție debitorilor care doresc să beneficieze de această facilitate: aceștia o pot face doar dacă îndeplinesc condițiile amintite și doar dacă depun cererea sau formulează oral solicitarea cel târziu până în data de 15.05.2020.
Important este însă că independent de data depunerii cererii, prelungirea duratei contractului de credit va produce efecte de la data comunicării solicitării de suspendare adresate creditorilor, ceea ce înseamnă de pildă că dacă o persoana va depune cererea la data de 1 aprilie 2020, va putea obține o suspendare a plății ratelor inclusiv pentru luna în curs.
Cererea va trebui însă verificată și aprobată de către bancă, deci beneficiul amânării la plată nu are loc automat. Debitorul nu va avea obligația să se deplaseze la bancă să încheie un act adițional la contract, ci modificarea contractelor de credit, inclusiv prelungirea duratei contractului, are loc ope legis, adică de drept, o dată cu adoptarea ordonanței de urgență.
Dincolo însă de aceste chestiuni, este important să fie analizate condițiile concrete pe care trebuie să le îndeplinească debitorii pentru a putea beneficia de suspendarea la plată a ratelor pe o perioadă de maxim 9 luni de zile.
Din perspectiva tipurilor de facilități de care pot beneficia debitorii, atât OUG nr. 37/2020 cât și Normele de aplicare, stabilesc condiții diferite în ceea ce privește creditele ipotecare, și în ceea ce privește alte tipuri de credite decât creditele ipotecare acordate persoanelor fizice, motiv pentru care în continuare, vom analiza separat cele două ipoteze.
- Ipoteza creditelor ipotecare acordate persoanelor fizice
A. Condiţii privind creditele ipotecare
Conform art. 4 din Normele metodologice de aplicare, poate fi suspendată rambursarea ratelor, dobânzilor şi comisioanelor scadente numai pentru creditele ipotecare care îndeplinesc mai multe condiţii cumulative după cum urmează:
- a) au fost acordate până la data intrării în vigoare a prevederilor OUG nr. 37/2020, respectiv 30 martie 2020 inclusiv;
- b) scadența finală a obligaţiilor de rambursare a ratelor este ulterioară datei de 30 martie 2020 inclusiv
- c) nu le-a fost declarată scadenţa anticipată până la data de 30 martie 2020 inclusiv;
- d) nu înregistrează rate scadente restante, la data de 16 martie 2020 inclusiv, sau debitorii au efectuat plata obligaţiilor restante până la data solicitării suspendării obligaţiei de plată în condiţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) din OUG nr. 37/2020.
Din aceste condiții, rezultă că, de exemplu, nu va putea beneficia debitorul care mai avea o singură rată de achitat a creditului, scadentă înainte de 30 martie 2020.
Nu va beneficia nici debitorul față de care instituția de credit sau financiar nebancară a declarat deja scadența anticipată a creditului (procedură care are loc în general atunci când debitorul înregistrează întârzieri la plata ratelor mai mari de 90 de zile). Atenție, chiar dacă debitorul achită obligațiile restante până la data solicitării de suspendare a ratelor, acesta nu va putea beneficia de această facilitate dacă anterior s-a declarat scadența anticipată a creditelor.
B. Criteriile de eligibilitate a debitorilor persoane fizice din contractele de credite ipotecare
Așa cum spuneam și anterior, pot beneficia de măsura de suspendare a plății ratelor pe o perioadă cuprinsă între 1 și 9 luni, persoanele fizice care dețin un credit ipotecar, și ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de situaţia gravă generată de pandemia COVID-19.
Persoana trebuie să depună la creditor, o cerere scrisă sau să formuleze o atare cerere oral, prin care să solicite acordarea facilităților prevăzute de OUG.
Cererea trebuie să fie însoțită de o declarație pe proprie răspundere din care să rezulte persoanei în cauză, i-au fost afectate veniturile proprii şi/sau veniturile aferente familiei debitorului, direct sau indirect, de situaţia gravă generată de pandemia COVID-19, adică a înregistrat o scădere faţă de nivelul de venituri înregistrat anterior declarării stării de urgenţă.
Mai mult din declarația pe proprie răspundere trebuie să rezulte că persoana în cauză se află în imposibilitatea de a onora obligaţiile de plată aferente creditului ca urmare a intervenţiei uneia/mai multora dintre următoarele cauze, fără a se limita la acestea: intrarea debitorului/membrilor familiei acestuia în şomaj tehnic ca efect al închiderii/restrângerii activităţii angajatorului, concedierea debitorului/membrilor familiei acestuia, reducerea salariului debitorului/membrilor familiei acestuia, plasarea debitorului în carantină instituţionalizată sau izolare la domiciliu, îmbolnăvirea cu COVID-19 şi altele asemenea.
O persoană fizică care nu poate dovedi așadar că a fost afectată de apariția situației de urgență sau generată de răspândirea virusului COVID-19, nu va putea beneficia de suspendarea la plată a ratelor. De ex. persoana care în cursul lunii martie 2020 a încasat același nivel salarial cu cel pe luna februarie sau persoana care s-a aflat în autoizolare sau carantină dar care nu a suferit o pierdere financiară în această perioadă nu va putea beneficia de prevederile OUG nr. 37/2020.
Atenție, și această declarație pe proprie răspundere trebuie să ateste o situație reală, astfel că persoana care declară că a fost afectat de COVID-19 dar în fapt nu poate dovedi o atare situație, este pasibilă de a fi sancționată inclusiv penal, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 326 Cod penal, respectiv fals în declarații.
Normele de aplicare prevăd și înțelesul noțiunii de membrii familiei debitorului și care sunt considerate persoanele care au calitatea de soţ/soţie, părinţi şi copii, care locuiesc şi se gospodăresc împreună cu debitorul. Deci nu vor intra rudele colaterale precum unchii, mătușile, verișorii ș.a.m.d.
După formularea cererii, creditorul va analiza solicitarea formulată de debitor, verificând dacă creditul îndeplinește condițiile sus amintite, iar în termen de maximum 15 zile de la data primirii solicitării va comunica debitorului decizia sa, care poate fi de aprobare/respingere a cererii de suspendare a obligaţiilor de plată a ratelor.
Dacă răspunsul este favorabil, decizia creditorului va preciza și numărul de rate pentru care se acordă facilitatea.
Totodată debitorului i se va comunica și noul grafic de rambursare a creditului şi graficul de rambursare a dobânzilor eşalonate, în termen de 30 de zile de la primirea cererii.
Atât decizia cât și noul grafic de rambursare vor fi comunicate debitorului fie în scris, inclusiv electronic, fie chiar oral printr-o conversație telefonică înregistrată, conform opţiunii exprimate de debitor.
În graficului de rambursare a creditului revizuit după acordarea facilităţii de suspendare a obligaţiei de plată rata de dobândă se menţine la nivelul prevăzut în contractul de credit iniţial încheiat între debitor şi creditor.
În cazul creditelor garantate, inclusiv al celor garantate în cadrul programelor guvernamentale, în termen de 30 zile de la data solicitării, creditorul notifică şi garantul cu privire la prelungirea valabilităţii contractului de garantare.
C. Caracteristicile facilităţii de suspendare la plată a obligaţiilor de plată a ratelor aferente creditelor ipotecare contractate de debitorii persoane fizice de la creditor
Cei care doresc să beneficieze de facilitatea de suspendare a obligației de plată a creditelor trebuie să cunoască care sunt efectele acestor facilități astfel încât să poată determina dacă o atare opțiune afectează sau nu în concret costul creditului.
În aceste condiții, Normele de aplicare ale OUG stabilesc că instituția de credit sau instituția financiar nebancară acordă facilitatea la plata tuturor componentelor creditului ipotecar, respectiv rate de principal, dobânzi şi comisioane.
Perioada pentru care se aplică facilitatea este cea indicată de către persoana care face cererea, și care poate fi cuprinsă între o lună şi 9 luni, fără a putea depăşi data de 31 decembrie 2020. Scadenţa ultimei rate incluse în perioada de suspendare la plată va putea fi cel mai târziu data de 31 decembrie 2020.
Într-un exemplu concret, debitorul care formulează cererea pentru următoarele 3 luni ale anului, va beneficia de amânarea la plată a ratelor, la costul stabilit anterior prin graficul de rambursare, fără să se modifice așadar valoarea ratelor achitate. Cu alte cuvinte, ratele aferente lunilor aprilie, mai, iunie, vor fi achitate începând cu luna iulie și până în septembrie inclusiv, fiind prelungită durata contractului cu perioada aferentă suspendării.
Cu toate acestea, specificul facilităților oferite este acela că dobânzile aferente creditelor ipotecare contractate de debitorii persoane fizice, se vor calcula în continuare conform prevederilor contractului de credit, însă separat, constituind o creanţă distinctă şi independentă în raport cu celelalte obligaţii izvorâte din contractul de credit.
Cu alte cuvinte, debitorul va plăti dobânda totală aferentă perioadei de suspendare[2] separat față de celelalte elemente( adică principal + comisioane), iar plata acesteia, se va face eşalonat, începând cu luna imediat următoare încheierii perioadei de suspendare, în 60 de rate lunare egale.
La această dobândă, nu se va mai percepe un alt cost suplimentar, și deci, nici nu va fi posibilă aplicarea dobânzii la dobândă, spre deosebire de celelalte tipuri de credite neipotecare, unde este recunoscută aplicarea principiului anatocismului.
O singură mențiune, se impune în raport de vârsta persoanei fizice care face cererea. Astfel, pentru debitorii care prin prelungirea creditelor ar depăși limita maxim de vârstă admisă, restructurarea creditelor va avea loc cu încadrarea în limita de vârstă. Asta înseamnă spre exemplu că dacă banca impune o limită maximă de vârstă de 65 de ani până la care poate rambursa creditul persoana în cauză, iar persoana solicită suspendarea creditului pe o durată de 9 luni, deși peste 3 luni de la data solicitării va îndeplini vârsta de 65 de ani, nu va putea beneficia de suspendare decât pe o perioada de maxim 3 luni.
În sfârșit, în cazul creditelor „Prima casă” deși durata maximă a creditului este de 30 de ani aceasta va putea fi prelungită cu o perioadă egală cu durata suspendării în baza OUG nr. 37/2020.
D. Creditele ipotecare obținute de persoanele juridice- exceptate?
O problemă însă o constituie situația creditelor ipotecare acordate persoanelor juridice, cu privire la care este destul de dificilă încadrarea prin raportare la maniera de reglementare a Normelor de aplicare ale OUG nr. 37/2020.
Fără îndoială în raport de nomenclatura utilizată de Guvern la adoptarea HG nr. 270/2020, în Secțiunea I sunt incluse doar creditele ipotecare având ca debitori persoane fizice.
Așadar condițiile descrise anterior sunt aplicabile strict acestor categorii de persoane, nu și entităților juridice de orice fel.
Pe de altă parte, Secțiunea a II-a se referă la credite contractate de debitori, altele decât credite ipotecare contractate de persoane fizice, unde la o primă vedere ar putea fi incluse chiar și creditele ipotecare obținute de debitori persoane juridice.
Cu toate acestea, din subcapitolele 2, 3, 4 ale aceleiași Secțiuni, rezultă că facilităţiile de suspendare la plată a ratelor se aplică altor credite cu excepţia creditelor ipotecare, indiferent că este vorba despre credite acordate persoanelor fizice sau juridice.
Aceasta cu toate că, din prisma condițiilor de acordare a facilității de suspendare la plată, a criteriilor de eligibilitate și a condițiilor de aprobare a cererilor, este cuprinsă și sfera debitorilor persoane juridice care au credite ipotecare.
Însă din perspectiva reglementării caracteristicilor facilităților oferite de ordonanță, există o lacună legislativă, în sensul că expressis verbis nu este lămurită de o manieră clară situația persoanelor juridice care au contractate credite ipotecare – ba dimpotrivă, toate creditele ipotecare (deci inclusiv cele ale persoanelor juridice) sunt exceptate de subcapitolele care fac referire la caracteristicile facilității de suspendare a obligațiilor la plată, prelungirea duratei de creditare și rambursarea obligațiilor suspendate. În acest context, este discutabil în ce măsură facilitățile O.U.G. nr. 37/2020 ar putea fi oferite și contractelor de credite ipotecare ale persoanelor juridice. Pentru clarificarea acestui aspect, considerăm că este necesară o intervenție fermă și coerentă a legiuitorului și asupra acestui aspect.
O atare lacună legislativă este regretabilă în condițiile în care persoanele juridice se află în imposibilitatea de a identifica în concret, care este situația în care se află și care este tipul de facilități de care ar putea beneficia pentru creditele lor ipotecare, și mai ales care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească într-o atare situație.
Mai grav este că distincția legislativă realizată de actul normativ în discuție este absolut nejustificată, cu atât mai mult cu cât, în cazul creditelor ipotecare obținute de persoanele fizice s-a adoptat regula interzicerii anatocismului, în timp ce la restul creditelor, a fost permisă, adică s-a recunoscut posibilitatea de capitalizare a dobânzii la soldul creditului existent la sfârşitul perioadei de suspendare, ceea ce implicit, generează creșterea costurilor creditelor.
Este evident că costurile unor credite ipotecare obținute de persoanele juridice sunt net mai ridicate decât rata unui credit ipotecar contractat de o persoană fizică, iar pe cale de consecință, o eventuală permisiune de capitalizare a dobânzii la sold în cazul creditelor ipotecare contractate de persoanele juridice, poate să determine o creștere imensă a costului creditului, firmele fiind practic lipsite de posibilitatea reală de a opta pentru suspendarea ratelor, cu toate că acestea sunt cele mai afectate în tot contextul COVID-19.
2. Ipoteza celorlalte tipuri de credite
A. Condiții
În ceea ce privește condițiile de acordare a facilității de suspendare la plată a obligațiilor aferente celorlalte tipuri de credite, condițiile impuse și care trebuie îndeplinite pentru acordarea suspendării sunt identice celor amintite anterior, inclusiv din prisma perioadei de 1-9 luni pentru care se pot acorda.
B. Criterii de eligibilitate
I. În ceea ce privește debitorii persoane fizice:
În mod similar, și pentru aceste tipuri de credite, este necesar ca debitorul persoană fizică să declare pe proprie răspundere că veniturile proprii și/sau veniturile aferente familiei au fost afectate în mod direct sau indirect de situația gravă generată de pandemie față de nivelul înregistrat anterior declarării stării de urgență și că se află în imposibilitatea de a onora obligațiile de plată aferente.
Considerăm că, și în această ipoteză, ca și în cea a creditelor ipotecare ale persoanelor fizice, este regretabilă atât maniera de exprimare a legiuitorului, în contextul în care nu a stabilit ce se înțelege prin afectarea veniturilor în mod direct sau indirect, cât și instituirea cumulativă a condiției declarării pe proprie răspundere a imposibilității de a onora obligațiile de plată: imposibilitatea trebuie apreciată de o manieră obiectivă sau nu ? Trebuie să fie o imposibilitate absolută sau doar parțială? În legătură cu aceste aspecte legiuitorul ar fi trebuit să dea dovadă de o rigurozitate sporită: este de înțeles raționamentul pentru care sfera veniturilor afectate nu este restrânsă doar la sfera veniturilor persoanei care a contractat creditul, ci este extinsă și la nivelul familiei, dar, nu rezultă dacă în privința imposibilității de a fi onorat creditul trebuie să ne raportăm doar la veniturile debitorului, sau, în mod similar, imposibilitatea se apreciază și prin raportare la veniturile celorlalți membri de familie.
Legiuitorul a enumerat exemplificativ o serie de cazuri din prisma cărora s-ar prezuma imposibilitatea de a fi onorată obligația de plată, și a prevăzut că respectiva imposibilitate poate să aibă drept cauză intrarea debitorului/membrilor familiei în șomaj tehnic ca efect al închiderii/restrângerii activității angajatorului, concedierea debitorului/membrilor familiei, reducerea salariului acestora, plasarea în carantină instituționalizată sau izolarea la domiciliu, îmbolnăvirea cu Covid-19, etc..
În contextul în care imposibilitatea de a onora obligațiile de plată ale contractului se apreciază în funcție de declarația pe proprie răspundere a persoanei fizice, nu putem însă să nu ne întrebăm ce își asumă debitorul prin acea declarație, atâta timp cât nu există nicio previzibilitate în ceea ce privește definirea sferei ”imposibilității” de onorare a obligațiilor?!
II. În ceea ce privește ceilalți debitori:
De asemenea, și debitorii persoane juridice, cei care dețin P.F.A.-uri, întreprinderi individuale și familiale și cei care dețin profesii liberale și profesii care se exercită în baza unor legi speciale, vor trebui să depună o declarație pe proprie răspundere referitoare la faptul că le-au fost afectate veniturile proprii, direct sau indirect, de situația generată față de nivelul înregistrat anterior declarării stării de urgență și se află în imposibilitate de a onora obligațiile de plată aferente creditului. Discuțiile amintite anterior în ceea ce privește lipsa unui criteriu de apreciere a ”imposibilității” își păstrează relevanța și în contextul acestor categorii de debitori – cu atât mai mult cu cât gradul de diligență la care ne raportăm în ceea ce privește activitatea unui profesionist este unul sporit față de situația persoanelor fizice.
Trebuie menționat că în cazul debitorilor P.F.A., a întreprinderior individuale și a celor familiale, precum și pentru debitorii care dețin profesii liberale și profesii care se exercită în baza unor legi speciale, este necesar ca activitatea să le fi fost întreruptă total sau parțial ca efect al deciziilor emise de autorități, pe perioada stării de urgență, cu urmări precum restrângerea pieței de desfacere, restrângerea numărului de angajați, diminuarea numărului de furnizori, ș.a.. Altfel spus, diminuarea veniturilor sau a încasărilor nu va fi suficientă pentru ca această categorie de debitori să beneficieze de ”facilitățile” ordonanței.
În cazul celorlalți debitori persoane juridice, este necesar ca aceștia să dețină certificatul de situații de urgență (în cazul întreruperii totale/parțiale a activității) sau certificatul pentru situații de urgență (prin care se constată diminuarea veniturilor sau a încasărilor cu minim 25% în luna martie 2020), cu urmările indicate anterior, respectiv restrângerea pieței de desfacere, restrângerea numărului de angajați, diminuarea numărului de furnizori, ș.a..
O altă condiție suplimentară introdusă pentru ca o persoană să fie considerată eligibilă se referă la faptul că este necesar ca persoana să nu se afle în insolvență la data solicitării suspendării rambursării creditului, conform informațiilor disponibile pe pagina web a O.N.R.C..
Ulterior sesizării cu o asemenea cerere (formulată de reprezentantul legal), creditorul o va analiza din prisma verificării condițiilor de încadrare ale creditului, respectiv, va verifica dacă perioada solicitată este între 1 și 9 luni, dacă creditul a fost acordat până la data de 30.03.2020 și data scadenței finale a obligațiilor de rambursare a ratelor este ulterioară acesteia, dacă nu a fost declarată scadența anticipată până în 30.03.2020 și dacă în 16.03.2020 nu înregistra rate scadente sau dacă la momentul solicitării suspendării a fost efectuată plata obligațiilor restante, dar și a respectării criteriilor de eligibilitate.
În termen de 15 zile calendaristice de la data primirii solicitării debitorului, creditorul îi va comunica decizia de aprobare/respingere a cererii. În măsura în care a fost aprobată solicitarea, decizia va conține și numărul de rate solicitate și aprobarea suspendării la plată, iar comunicarea acesteia se va realiza letric sau prin poștă electronică, la datele de contact din contract sau prin alt canal de comunicare la distanță sau chiar și telefonic, cu condiția înregistrării convorbirii de către creditor, în funcție de opțiunea debitorului.
Din formularea textelor legale rezultă că atâta timp cât sunt respectate criteriile de încadrare ale creditului și criteriile de eligibilitate, creditorul nu va putea să îi refuze acest beneficiu debitorului pe alt considerent – fiind o facilitate pe care va fi obligat să i-o acorde. Cu toate acestea, textul de lege nu lămurește ce se va întâmpla în ipoteza în care creditorul nu va aproba solicitarea debitorului, deși îndeplinește condițiile și criteriile enumerate – Ministerul Finanțelor Publice a lansat în schimb un portal pentru sesizările referitoare la eventualele nereguli privind amânarea ratelor bancare.
La fel ca în ipoteza situației creditelor bancare ipotecare ale persoanelor fizice, modificarea clauzelor contractuale se va realiza fără încheierea de acte adiționale, prin notificarea clauzelor contractuale modificate, inclusiv a noului grafic de rambursare – notificare care trebuie transmisă de creditor în termen de 30 de zile de la primirea solicitării.
Ce se întâmplă însă cu situația codebitorilor și a garanţilor, inclusiv a fideiusorilor, care au garantat obligaţia debitorului?
În ceea ce privește situația garanțiilor, modalitatea de reglementare aleasă de legiuitor este mai degrabă confuză decât coerentă. În primă fază, norma de aplicare subliniază faptul că toate garanțiile aferente contractului se vor menține. În continuare însă, se prevede că, deși efectele modificării contractului se extind de drept asupra codebitorilor, garanților (inclusiv fideiusorilor), precum și a oricăror alte părți ale contractului, este necesar acordul prealabil al acestora – fie efectele modificării se extind de drept și atunci nu mai e necesar acordul, fie extinderea modificărilor se poate realiza doar cu acordul prealabil al acestora și atunci nu mai poate fi vorba despre o extindere de drept.
Evident că modificarea contractului ca urmare a O.U.G. nr. 37/2020 nu va duce la stingerea garanțiilor. Pe de altă parte însă, nu rezultă ce se întâmplă dacă codebitorii sau garanții nu vor fi de acord cu modificările survenite și nu vor agrea solicitarea debitorului de amânare la plată.
Mai exact, în această ipoteză, ar rezulta că în cadrul garanției va fi avut în vedere doar cuantumul creanței anterior modificărilor cauzate de solicitarea în temeiul ordonanței – afectarea scadenței în urma amânării obligației de plată va aduce atingere și cuantumului creanței, ca urmare a permiterii capitalizării dobânzii la soldul creditului. Or, atâta timp cât garantul nu va agrea amânarea la plată, este discutabil în ce măsură s-ar putea susține agrearea diferenței rezultate. Un alt paradox ar fi faptul că aceeași creanță, teoretic ar fi scadentă pentru garant, în timp ce pentru debitorul al cărui credit a fost garantat ar fi amânată la plată.
Din ansamblul prevederilor legale rezultă că, creditorul nu va putea refuza solicitarea debitorului, nici măcar în ipoteza în care ar exista acest dezacord – context în care, apar și aceste discuții referitoare la modalitatea în care modificarea survenită în temeiul legii ca urmare a opțiunilor debitorului, va avea efecte doar față de acesta sau și față de codebitorii și garanții care nu au agreat demersul.
Altfel spus, la acest moment este neclar în ce măsură codebitorii și garanții vor fi obligați să se conformeze modificărilor survenite întrucât efectele lor se extind de drept și asupra lor sau va fi necesar acordul acestora pentru extinderea efectelor modificării ?!
O altă inadvertență în ceea ce privește creditele garantate, rezultă din faptul că legiuitorul statuează că în termenul prevăzut la art. 16 alin. (6) din Normă, creditorul notifică garantul cu privire la prelungirea valabilității angajamentului de garantare în condițiile prevederilor art. 3 alin. 2 și la modificarea clauzelor angajamentului de garantare.
În primul rând însă, la art. 16 alin. (6) din normă nu este prevăzut niciun termen (respectivul aliniat face referire la ce ar trebui să conțină decizia de aprobare).
În al doilea rând, prevederile art. 3 alin. 2 fac referire doar la situația creditelor ipotecare ale persoanelor fizice și se referă la perioada de rambursare de 60 de luni a ratelor de dobândă eşalonate cu termene de plată suspendate. În această situație nu înțelegem care este rațiunea pentru care prevederile acestea se regăsesc în cadrul secțiunii care exclud fix creditele ipotecare ale persoanelor fizice ?!
C. Caracteristicile facilității de suspendare la plată a ratelor
Reglementările sunt similare și în ceea ce privește obligativitatea acordării facilității prevăzute de O.U.G. nr. 37/2020, și a prelungirii duratei contractuale în cazul aprobării solicitării debitorului: aceasta producând efecte de la data comunicării de către debitor a solicitării de suspendare, iar în termen de 30 de zile de la momentul la care creditorul primește solicitarea de suspendare, va notifica debitorului clauzele contractului de credit modificate.
În mod similar, se statuează că și în cazul acestor credite, pentru debitorii pentru care prelungirea maturității creditelor depășește limita de vârstă prevăzută prin reglementările creditorilor de acordare a creditelor, restructurarea creditelor va avea loc cu încadrarea în limita de vârstă.
Nu în ultimul rând, și în această ipoteză, perioada de creditare stabilită inițial va putea fi prelungită cu o perioadă egală cu durata suspendării obligației de plată – din modalitatea de formulare rezultă că nu este obligatoriu ca perioada de creditare inițială să fie prelungită cu întreaga durată a suspendării. Consecința practică ar fi creșterea cuantumului ratei lunare, dat fiind că s-ar putea ca perioada de creditare stabilită inițial să nu fie deloc prelungită sau să fie prelungită cu o durată mai mică decât cea a suspendării obligației, iar debitorul va fi pus în situația de a suporta într-un interval de timp mai scurt efectele ”duratei de suspendare”.
În egală măsură, după cum am arătat și mai sus la pct. I. lit. D, planează o situație de neclaritate în ceea ce privește creditele ipotecare ale persoanelor juridice – dat fiind că textul legal al art. 17 din normă exceptează creditele ipotecare de la caracteristicile facilității de suspendare la plată a obligațiilor de plată a ratelor.
În loc de concluzie, precizăm că, deși O.U.G. nr. 37/2020 și norma de aplicare fac referire la suspendarea obligațiilor de plată, în concret, în cazul tuturor creditelor este vorba despre o amânare exclusiv a plății debitului principal, și nu de o suspendare propriu zisă a obligațiilor de plată.
Curgerea dobânzilor pe perioada ”suspendării” în condițiile ordonanței nu este oprită în niciuna din situații – diferența fiind că în ipoteza creditelor ipotecare ale persoanelor fizice, dobânda de pe perioada suspendării va fi o creanță distinctă și independentă, garantată de Stat, și a cărei plată se va realiza eșalonat în 60 de rate lunare egale fără a fi percepută o altă dobândă, în timp ce în cazul celorlalte credite, dobânda se va capitaliza în continuare la credit, iar ulterior perioadei în care a fost suspendată obligația de plată debitorul va fi pus în situația de a plăti dobândă la dobânda aferentă perioadei de suspendare a plății. Teoretic, este posibilă situația paradoxală în care cuantumul ulterior al creanței datorate de un debitor care solicită acordarea acestor ”facilități” să fie mai mare decât cuantumul creanței datorate dacă creditul ar fi fost declarat scadent anticipat la acest moment.
Singurul beneficiu concret este că în ipoteza solicitării suspendării obligațiilor de plată în virtutea O.U.G. nr. 37/2020, creditorul nu va putea declara scadența anticipată a creditului – context în care, timpul și soluțiile pe care jurisprudența va fi nevoită să le identifice vor fi singurele în funcție de care se va putea stabili în ce măsură aceste ”facilități” acordate de legiuitor au într-adevăr un efect benefic pentru debitori, sau mai degrabă pe termen mediu și lung au natura unui cal troian și ajung să fie dăunătoare în mod preponderent debitorilor ”ajutați”.
[1] La momentul publicării acestui articol există un proiect legislativ aprobat de către Senat cu privire la adoptarea unei Legi pentru suspendarea rambursării creditelor, care are printre altele scopul să includă în sfera de aplicare și contractee de leasing financiar. Cu privire la acest proiect legislativ însă a fost ridicată excepția de neconstituționalitate de către Camera Deputaților, pe motiv că încalcă principiul paralelismului legislativ, fiind deja adoptată OUG nr. 37/2020 cu același obiect.
[2] Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice și FNGCIMM, va garanta în procent de 100% creditorilor irevocabil şi necondiţionat obligaţia de rambursare a dobânzilor prin emiterea scrisorilor de garanţie, care vor putea fi executate la simpla cerere a creditorului. În cazul neachitării de către debitorii persoane fizice, a dobânzilor creditelor, aceste sume se vor considera creanţe bugetare şi se vor recupera de către organele fiscale competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală de la debitor, în condiţiile Legii nr. 207/2015 privind C.pr.fiscală.