Încetarea procesului penal. Prescripţia răspunderii penale. Primar de comună

Printr-o hotărâre pronunţată astăzi, 31.05.2023, Judecătoria Zalău a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale faţă de o persoană – primar de comună, care a fost trimis în judecată în raport de o acuzaţie de delapidare.

În esenţă, printr-un rechizitoriu emis în cursul anului 2020, Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău a dispus trimiterea în judecată pentru pretinsa comitere a unor fapte de delapidare care ar fi fost comise în perioada 2013 – 2014.

Pentru a pronunţa soluţia de încetare a procesului penal, instanţa s-a raportat la Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, decizie pronunţată şi în urma unor excepţii ridicate de colectivul societăţii noastre, dar şi la Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Clientul nostru a fost asistat de o echipă de avocaţi ai SCA Chiriţă şi Asociaţii formată din Ştefan Alexandru şi Cosmin Bulea.

Note de subsol