Facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare. Suspendarea ratelor, dobânzilor şi comisioanelor. OUG nr. 37 din 30 martie 2020.

Justificat de impactul măsurilor excepţionale luate în vederea limitării răspândirii coronavirusului SARS-Cov2, care determină confruntarea întreprinderilor mici şi mijlocii cu o lipsă severă de lichiditate şi conduc implicit la diminuarea veniturilor persoanelor fizice, în data de 30.03.2020 a fost publicată în Monitorul Oficial ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori.

Care sunt beneficiile acordate de OUG nr. 37/2020?

La cererea debitorilor, obligaţia de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane, acordate de către creditori până la data intrării în vigoare a prezentei OUG, se suspendă cu până la 9 luni, dar nu mai mult de 31 decembrie 2020.

Astfel, potrivit prevederilor normative, perioada maximă de creditare prevăzută în reglementările creditorilor poate fi depăşită cu o perioadă egală cu durata suspendării obligaţiei de plată.

În ceea ce privesc debitorii persoane fizice pentru care prelungirea maturităţii creditelor depăşeşte limita de vârstă prevăzută prin reglementările creditorilor de acordare a creditelor, creditorii procedează la restructurarea creditelor cu încadrarea în limita de vârstă.

Cine şi în ce condiţii poate beneficia de prevederile OUG nr. 37/2020?

Prevederile prezentei OUG sunt aplicabile debitorilor persoane fizice, inclusiv persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, profesiilor liberale şi celor care se exercită în baza unor legi speciale, indiferent de forma de exercitare a profesiei, şi persoanelor juridice din contractele de credit, respectiv leasing, cu excepţia instituţiilor de credit definite potrivit OUG 99/2006.

Beneficiază de suspendarea obligaţiilor de plată în temeiul prezentei OUG, debitorii:

  • care au încheiat un contract pentru obţinerea unui credit care nu a ajuns la maturitate şi pentru care creditorul nu a declarat scadenţa anticipată, anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
  • care nu înregistrează restanţe la data instituirii stării de urgenţă pe teritoriul României sau au efectuat plata acestor restanţe până la data solicitării suspendării obligaţiei de plată.
  • ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de situaţia gravă generată de pandemia COVID-19, conform normelor de aplicare a OUG.

Totodată, exceptând debitorii persoane fizice, celelalte categorii de debitori trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

  1. şi-au întrerupt total sau parţial activitatea ca efect al deciziilor emise de autorităţile publice competente, potrivit legii, pe perioada stării de urgenţă decretate, şi deţin certificatul de situaţii de urgenţă emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri sau deţin certificatul pentru situaţii de urgenţă prin care se constată, în baza declaraţiilor pe propria răspundere a debitorilor, diminuarea veniturilor sau a încasărilor cu minimum 25% în luna martie 2020 prin raportare la media lunilor ianuarie şi februarie 2020.
  2. nu se află în insolvenţă la data solicitării suspendării rambursării creditului, conform informaţiilor disponibile pe pagina web a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

Care este procedura pentru a beneficia de prevederile OUG nr. 37/2020?

Pentru a beneficia de suspendarea ratelor, dobânzilor şi comisioanelor, debitorii au obligaţia de a trimite creditorilor o solicitare în acest sens, în format letric sau prin poşta electronică, la datele de contact precizate în contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanţă oferit de creditor.

În cazul în care debitorul nu poate transmite cererea într-una dintre cele 2 variante, acesta o poate solicita pe cale orală, prin telefon, la un număr de telefon dedicat care va fi anunţat de către fiecare creditor pe pagina sa de internet, situaţie în care creditorul are obligaţia înregistrării convorbirii.

Cererea formulată în condiţiile expuse supra, trebuie transmisă creditorului cel târziu până la împlinirea unui termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a OUG.

Prin solicitarea transmisă creditorului, debitorul poate opta să suspende obligaţia de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane, pentru o perioadă cuprinsă între o lună şi nouă luni, care să nu depăşească data de 31 decembrie 2020.

Creditorul va analiza solicitarea şi o va aproba în condiţiile prevăzute în normele de aplicare a prezentei OUG, prelungirea duratei contractuale producând efecte de la data comunicării solicitării de suspendare adresate creditorilor.

Dobânda.

Dobânda datorată de debitori corespunzătoare sumelor scadente a căror plată este suspendată în conformitate cu ordonanţa de urgenţă, se capitalizează la soldul creditului existent la finele perioadei de suspendare, iar capitalul astfel majorat se va plăti eşalonat pe durata rămasă până la noua maturitate a creditelor, ulterior perioadei se suspendare.

Excepţie – creditele ipotecare contractate de persoane fizice.

Prin excepţie, pentru creditele ipotecare contractate de persoane fizice, dobânda aferentă perioadei de suspendare se calculează potrivit prevederilor contractului de credit şi reprezintă o creanţă distinctă şi independentă în raport cu celelalte obligaţii izvorâte din contractul de credit.

La această creanţă dobânda este 0% şi plata de către debitor a acestei creanţe se va face eşalonat, în 60 de rate lunare egale, începând cu luna imediat următoare încheierii perioadei de amânare.

Totodată, plata dobânzii astfel calculate aferentă creditelor ipotecare contractate de debitori persoane fizice, va fi garantată în procent de 100% de către Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice (MFP). În acest scop, MFP este autorizat să mandateze F.N.G.C.I.M.M. în vederea emiterii de scrisori de garanţie în numele şi în contul statului în favoarea creditorilor, acordarea şi derularea garanţiilor de stat urmând a se realiza pe baza unei convenţii de garantare încheiate între F.N.G.C.I.M.M. şi creditori, al cărei model va fi aprobat prin Ordin al minstrului finanţelor publice în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei OUG. Această scrisoare de garanţie reprezintă angajamentul irevocabil şi necondiţionat prin care F.N.G.C.I.M.M. se obligă în numele şi în contul statului să plătească creditorului sumele care reprezintă dobânzi amânate la plată aferente creditelor ipotecare contractate de persoane fizice care beneficiază de facilitatea de suspendare a plăţilor în condiţiile OUG, având o valabilitate de maximum 5 ani.

Modificarea contractelor de credit potrivit prevederilor OUG se va produce prin efectul legii, fără încheierea de acte adiţionale, creditorul notificând debitorului clauzele contractuale modificate în termen de 30 de zile de la primirea solicitării.

Fiecare creditor comunică F.N.G.C.I.M.M. pe propria răspundere valoarea totală a angajamentului de garantare rezultat din cumularea sumelor de plată conform graficelor de eşalonare a plăţii sumelor reprezentând dobânzi datorate de debitori. După efectuarea plăţii valorii de executare a garanţiei de către MFP, F.N.G.C.I.M.M. întocmeşte un titlu de creanţă prin care se individualizează obligaţiile de plată ale persoanelor fizice beneficiare ale acestei facilităţi, care va deveni titlu executoriu în condiţiile legii.

Creanţele rezultate din plata garanţiilor de stat acordate în baza acestor prevederi, respectiv sumele plătite creditorilor în baza scrisorilor de garanţie, sunt creanţe bugetare şi se recuperează de la debitori de către organele fiscale competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, făcându-se venituri ale bugetului de stat. Totodată, pentru neplata la scadenţă a obligaţiilor rezultate din executarea scrisorilor de garanţie, debitorul datorează obligaţii fiscale accesorii care se calculează şi se comunică de către organele fiscale competente ale ANAF.

În vederea punerii în aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, MFP elaborează norme care se aprobă prin hotărâre a Guvernului în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a OUG.

Anamaria Bota

Note de subsol