Dreptate pentru corpul avocaţilor din România. Nelegalitatea şi netemeinicia sancţionării contravenţionale a avocaţilor pentru accesul cu telefonul mobil în sediul unităţilor de poliţie

Tribunalul Neamţ a pronunţat o decizie de referinţă prin care a anulat integral procesul-verbal de constatare a contravenţiei prin care colegul nostru, avocat Ionuţ Olteanu, fusese sancţionat pentru presupusa încălcare a normelor de acces în sediul unei unităţi de poliţie, constând în accesul său cu telefonul mobil în sediul Poliţiei Oraşului Târgu-Neamţ cu ocazia unei activităţi de reprezentare a unui client.

Această decizie vine în contextul unei probleme mai ample, care a făcut de-a lungul timpului obiectul unor intense dezbateri. Cu privire la această problemă şi cu privire la această cauză, colegul nostru, avocat Cosmin-Daniel Bulea, a participat la o dezbatere organizată în cadrul Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii din cadrul Senatului României.

La mai bine de 2 ani distanţă, Tribunalul Neamţ a achiesat unora dintre argumentele prezentate în plângerea contravenţională redactată de către o echipă din cadrul societăţii noastre de avocatură formată din Cosmin-Daniel Bulea, Flavia Ţuică, Mihnea Novac şi Ştefan Alexandru, şi dezvoltate cu succes de către dl avocat Ionuţ Olteanu, stabilind o serie de principii referitoare la accesul avocaţilor în sediile organelor de poliţie:

  • Textul art. 2 pct. 13 din Legea nr. 61/1991 condiţionează acţiunea de „pătrundere” în sediile organelor de poliţie (sau în sediul unor alte instituţii) de încălcarea unor norme legale de acces, iar acestea din urmă trebuie să fie individualizate în cuprinsul procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. Lipsa indicării acestor norme aduce atingere dreptului la apărare şi prezumţiei de nevinovăţie de care trebuie să beneficieze orice justiţiabil, iar insuficienta descrierea (practic, simpla reluare a textului normei contravenţionale) echivalează cu o veritabilă lipsă a descrierii.
  • De asemenea, instanţa reţine că simplul acces în sediul unităţii de poliţie cu telefonul mobil nu este suficient pentru sancţionarea contravenţională. Normele legale de acces interzic la modul general accesul doar în anumite spaţii, iar nu în întreg sediul unităţii de poliţie. În celelalte spaţii din cadrul unei unităţi de poliţie, accesul cu telefonul mobil poate să fie restricţionat doar în situaţii justificate, din oficiu sau la propunerea personalului din subordine, de către şeful unităţii de poliţie în cauză.

Această decizie are un impact deosebit pentru exercitarea profesiei de avocat, fiind de notorietate faptul că avocaţii îşi petrec, de foarte multe ori, perioade lungi de timp în cadrul unităţilor de poliţie. Astfel, accesul avocaţilor cu telefonul mobil în unităţile de poliţie nu poate fi restricţionat de o manieră arbitrară, ci doar în baza legii sau a unei dispoziţii punctuale şi motivate a şefului unităţii de poliţie.

Soluţia depăşeşte sfera accesului cu telefonul mobil în unităţile de poliţie, confirmând din nou faptul că drepturile avocaţilor în exercitarea profesiei trebuie să fie garantate şi respectate conform standardelor legale, iar colaborarea dintre actorii oricărui proces judiciar trebuie să se situeze pe coordonatele corectitudinii, echilibrului şi loialităţii.

Nu în ultimul rând, salutăm dedicarea colegului avocat Ionuţ Olteanu, a cărui luptă a depăşit situaţia sa concretă şi s-a axat pe o problemă de principiu, unitatea de care a dat dovadă în această problemă corpul avocaţilor, precum şi justa analiză realizată de către instanţa de judecată în această cauză.

Note de subsol