Condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală vor fi prezentate în cele ce urmează. Potrivit art. 475 C. proc. pen., sesizarea ICCJ se dispune atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
- Cauza să se afle în faţa unui complet al tribunalului, curţii de apel sau ICCJ care judecă în ultimă instanţă
- Să existe o chestiune de drept de care să depindă modul de rezolvare a cauzei
- Problema de drept să nu fi fost dezlegată anterior printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare
În jurisprudenţa Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a apreciat că numai o problemă de drept de o dificultate rezonabilă şi de natură a da naştere, în mod previzibil, unor interpretări judiciare diferite este admisibilă. Mecanismul întrebării preliminare este consacrat pentru a asigura o rezolvare unică acelor probleme de drept care, prin complexitatea lor şi prin caracterul uneori neclar al normelor incidente, ridică probleme care pot da naştere unor rezolvări diferite.
Astfel, s-a apreciat că între problema de drept a cărei lămurire se solicită şi soluţia ce urmează a fi dată de către instanţă trebuie să existe o legătură, în sensul că decizia instanţei supreme să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii (în acest sens, Decizia nr. 11 din 2 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 7 iulie 2014, Decizia nr. 19 din 15 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 23 octombrie 2014).
De asemenea, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a stabilit că sesizarea trebuie să ducă la interpretarea în abstract a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea unor chestiuni ce ţin de fondul cauzei. „Întrebarea care se poate adresa Înaltei Curţi trebuie să vizeze exclusiv probleme de interpretare a legii, iar nu elemente de fapt, analiza acestora din urmă fiind atributul exclusiv al instanţei. Astfel, se constată că, prin modul de formulare a sesizării, se tinde, în realitate, la pronunţarea unei decizii definitive şi obligatorii cu privire la o chestiune de fapt, ceea ce excedează procedurii prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală”. (Decizia nr. 16 din 22 mai 2015)
De asemenea, în ceea ce priveşte admisibilitatea, din analiza jurisprudenţei ICCJ, rezultă faptul că în cazul sesizărilor ce vizează efectele/modul de interpretare a unei decizii a Curții Constituționale a României trebuie verificată inclusiv competenţa instanţei supreme de a se pronunţa asupra acesteia. În acest sens, prin Decizia nr. 24 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 869 din 20.11.2015 s-a reţinut faptul că “Verificarea admisibilităţii sesizării presupune analiza unei condiţii suplimentare, respectiv aceea dacă, în exercitarea rolului constituţional de asigurare a unei practici unitare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materia penală are aptitudinea de a interpreta deciziile Curţii Constituţionale şi efectele pe care acestea le produc”.
Lipsa de competenţă a ICCJ de a da dezlegări obligatorii în ceea ce priveşte aplicarea deciziilor CCR este prevăzută în mod expres inclusiv în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, aceasta reţinând faptul că „În acest context, Curtea subliniază că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are competenţa să se pronunţe în legătură cu efectele deciziei Curţii Constituţionale sau să dea dezlegări obligatorii care contravin deciziilor Curţii Constituţionale […] şi, pe această cale, în mod expres sau implicit, să infirme, să altereze sau să limiteze efectele acestora.” (Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 836 din 01.10.2018, par. 62. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 350 din 13.06.2013).
avocat Flavia Ţuică