Tribunalul Mureş a dispus o soluţie de achitare pentru o acuzaţie de spălarea banilor şi o soluţie de încetare a procesului penal pentru o acuzaţie de evaziune fiscală, printr-o hotărâre din 14.10.2022. În esenţă, instanţa a dispus soluţia de achitare a clientului nostru pentru acuzaţia de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 constatând că autorul infracţiunii din care provin pretinsele bunuri ilicite nu poate fi autor al spălării de bani.
Prin actul de trimitere în judecată, DIICOT a arătat că faptele persoanelor cercetate de a transfera prin conturi bancare şi de a remite în numerar cu titlu de plată, sume de bani care ar proveni din evaziune fiscală s-ar circumscrie infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002. Cu alte cuvinte, remiterea în numerar şi transferul sumelor de bani ar reprezenta atât „schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei”, cât şi „dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri de către o altă persoană decât subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni”.
În cursul judecăţii, am solicitat schimbarea încadrării juridice stabilite de DIICOT în art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, iar Tribunalul Mureş a admis solicitarea noastră şi a schimbat încadrarea juridică a faptelor, considerând că felul plății (prin virament sau numerar) nu determină reţinerea variantelor infracțiunii de la literele a) și c) sau numai de la litera c) ale art. 29 din Legea nr. 656/2002. Totodată, Tribunalul Mureş a statuat că nu s-a probat existenţa unor manopere de ascundere sau disimulare, acțiunile persoanelor cercetate constând, conform acuzaţiei, pur și simplu în plata unor facturi sau chitanțe emise de o firmă considerată de tip „fantomă”, fie prin viramente bancare, fie prin numerar din casieriile societăților.
Pe fondul cauzei, Tribunalul Mureş a dispus achitarea clientului nostru pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 constatând că aceasta a fost dezincriminată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 129/2019 pentru ipoteza în care fapta e săvârşită de autorul infracţiunii din care provin pretinsele sume de bani „spălate”.
În raport de infracţiunea de evaziune fiscală, Tribunalul Mureş a arătat că a intervenit prescripţia răspunderii penale. S-a arătat că urmare a pronunţării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale şi a Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, între data de 25.06.2018 şi 30.05.2022, fondul activ al legislației nu a conținut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale. Prin urmare având în vedere dispoziţiile art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen. şi limitele de pedeapsă ale infracţiunii de evaziune fiscală, termenul de prescripţie s-a împlinit. În raport de acest aspect, Tribunalul Mureş a dispus încetarea procesului penal pentru această infracţiune.
Clientul nostru a beneficiat de asistenţa juridică a unei echipe de avocaţi din cadrul SCA Chiriţă şi Asociaţii, formate din Florin Mircea şi Oana Lup.