Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat recent o hotărâre ce vizează prevalarea de caracterul abuziv al unei clauze, aceasta urmând să aibă un impact semnificativ pentru procedurile de executare silită. Este vorba despre decizia din cauza C‑75/19, M.F. împotriva BNP Paribas Personal Finance Paris SA Sucursala București, Secapital Sàrl.
Curtea a fost chemată să stabilească dacă Directiva 93/13/CEE trebuie interpretată în sensul că se opune unei norme de drept național în temeiul căreia un consumator care a încheiat un contract de credit și împotriva căruia s-a început o procedură de executare silită este decăzut din dreptul de a invoca existența unor clauze abuzive pentru a contesta procedura menționată după expirarea unui termen de 15 zile de la comunicarea primelor acte de executare.
Problema tranșată de Curte a pornit de la un litigiu în legătură cu un contract de credit încheiat în 2008 între M.F. cu instituția financiară nebancară Cetelem IFN București, destinat finanțării achiziționării de bunuri de consum.
Deoarece M.F. nu a rambursat ratele prevăzute în contractul de credit în cauză, Secapital, în calitate de cesionar al contractului de credit în litigiu, a demarat procedurile de executare silită.
M.F. a solicitat, prin intermediul unei contestații la executare silită, înregistrate pe rolul Judecătoriei Târgu Mureș, anularea tuturor actelor de executare și a executării silite însăși, precum și a deciziei prin care s‑a încuviințat executarea silită, întrucât dreptul de a cere executarea era prescris, ulterior solicitând instanței să constate și nulitatea absolută a titlului executoriu pe care îl constituia contractul de credit, raportat la anumite clauze, care ar fi avut un caracter abuziv.
Secapital a invocat o excepție de inadmisibilitate întemeiată pe caracterul tardiv al contestației la executarea silită.
Prima instanță a admis excepția tardivității contestației la executare și a respins, ca tardiv formulată, cererea contestatoarei, deoarece dispozițiile Codului de procedură civilă prevăd un termen de 15 zile pentru introducerea contestației la executare.
Tribunalul specializat Mureș, învestit cu soluționarea apelului, a dispus suspendarea cauzei și a adresat Curții două întrebări preliminare, prin care în esență a solicitat verificarea compatibilității normelor europene cu interpretarea instanțelor naționale prin care ar fi inadmisibilă constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contractele de credit în procedura executării silite și totodată asupra termenului de 15 zile impus de legislația națională în acest sens.
În această materie, normele europene referitoare la protecția consumatorilor împotriva clauzelor abuzive sunt destul de stricte.
Astfel, prin Directiva 93/13/CEE, la nivel european s-a impus statelor membre să asigure un nivel cât mai ridicat de protecție consumatorilor, să se asigure că nu se includ clauze abuzive în contractele încheiate de profeșioniști cu consumatorii, dar și să asigure mijloace eficiente și adecvate pentru cenzurarea unor eventuale asemenea clauze și pentru prevenirea utilizării lor în continuare.
Chiar mai mult, astfel cum a reținut și Curtea în argumentarea sa, pentru garantarea protecției efective a drepturilor care decurg din Directiva 93/13, este necesar ca sistemul național să permită un control din oficiu de către instanță al caracterului potențial abuziv al clauzelor cuprinse în contractul în cauză, acest aspect fiind reținut și în Hotărârea din 18 februarie 2016, Finanmadrid EFC, C‑49/14.
Or, deși legislația internă prevede o acțiune de drept comun, imprescriptibilă, prin care consumatorul poate cere oricând constatarea existenței unor clauze abuzive și lipsirea lor de efecte, totuși este important de menționat că soluția în cadrul acestei proceduri nu produce consecințe directe asupra procedurii de executare silită, existând riscul ca executarea silită să fie terminată înainte de obținerea unei soluții în cadrul procedurii de drept comun.
Astfel că, cel mai important argument al Curții se raportează la situația în care procedura de executare silită ia sfârșit înaintea pronunțării deciziei instanței de fond prin care se declară caracterul abuziv al clauzei contractuale aflate la originea executării silite.
În această ipoteză, Curtea reține că această decizie nu ar permite să i se asigure consumatorului respectiv decât o protecție ulterioară, de natură financiară, care ar fi incompletă și insuficientă și nu ar constitui un mijloc nici adecvat, nici eficient pentru a preveni utilizarea acestor clauze în continuare.
Or, Curtea concluzionează în sensul că o reglementare precum cea în discuție generează un risc semnificativ ca un consumatorul să nu formuleze opoziție în termenul strict de 15 zile de la comunicarea procedurii de executare silită și, prin urmare, controlul de către o instanță al inexistenței unei clauze abuzive în contractul vizat să nu poată fi efectuat – aspect reținut și prin Hotărârea EOS KSI Slovensko, C‑448/17.
În consecință, prin raportare la aceste aspecte, analizând compatibilitatea normelor interne cu reglementările Directivei europene 93/13/CEE, C.J.U.E. a statuat că norma internă care limitează la termenul de 15 zile dreptului consumatorului de a invoca existența unor clauze abuzive din contractul de credit în procedura executării silite nu este în concordanță cu normele europene.
Pe cale de consecință, în vederea garantării protecției efective a consumatorilor în maniera impusă de normele europene, executarea silita poate și chiar trebuie să fie contestată oricând, atunci când motivul acesteia este reprezentat de caracterul abuziv al clauzelor contractului de credit în baza căruia s-a demarat executarea silită.