La data de 26.02.2020, Curtea de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului C.I. și a anulat decizia de plată emisă de pârâta F.G.A, obligându-o la emiterea unei noi decizii prin care să stabilească în favoarea reclamantului despăgubiri periodice în cuantum de 20.000 lei/lună, care, cumulate cu cele deja acordate, să nu depășească plafonul maxim de 450.000 lei, reprezentând paguba cauzată în urma unui accident rutier.
Reclamantul, C.I., a fost diagnosticat în 2010 cu o afecțiune rară a globulelor sangvine din măduva osoasă. După anul 2014, ulterior producerii unui accident rutier, starea de sănătate a reclamantului s-a agravat, dat fiind că a fost necesar să fie supus unei intervenții chirurgicale în urma căreia s-a ajuns la extirparea unui organ esențial, care avea un rol de control în evoluția bolii – splina.
În urma soluționării definitive a dosarului penal, în 2016, reclamantul C.I. a primit atât despăgubiri morale, cât și despăgubiri materiale din partea F.G.A.
Cu toate acestea, ca urmare a agravării stării de sănătate și a faptului că organismul reclamantului nu răspundea la schemele de tratament compensat propuse, în 2017, reclamantul s-a adresat pârâtei cu o nouă cerere de plată pentru acordarea unor despăgubiri care să îi permită să urmeze un tratament medical recomandat pentru afecțiunea sa, dar care în România nu era compensat decât pentru forma mai gravă a afecțiunii. Cu toate acestea, pârâta a refuzat să ia în considerare aspectele învederate de reclamant și a respins cererea.
Ca urmare a acestui refuz, reclamantul s-a adresat instanței de judecată și a arătat în primul rând că în anul 2016 nu ar fi putut să anticipeze nici caracterul continuu al agravării stării sale de sănătate, nici ineficiența tratamentelor compensate disponibile, și cu atât mai mult nu ar fi putut să cuantifice costurile unui tratament medical adjuvant care să fie eficient. În plus, datorită cadrului legislativ existent, niciun medic curant nu ar fi recomandat în concret o schemă de tratament care să nu fie compensată și care să nu fie nici accesibilă financiar pacientului – gravitatea afecțiunii impunând urmarea constantă, fără întreruperi a unui tratament medicamentos.
În speță s-a mai pus problema caracterului cert al prejudiciului susținându-se de către pârâtă că nu ar exista o certitudine în ceea ce privește eficiența tratamentului medicamentos dorit. Reclamantul s-a apărat invocând faptul că, din punct de vedere al antrenării răspunderii civile a asigurătorului, este necesară exclusiv dovedirea caracterului cert al prejudiciului, nu și dovedirea existenței unei certitudini privind eficiența tratamentului medicamentos care ar trebui să înlăture consecințele prejudiciului produs.
Reclamantul a fost asistat de o echipă de avocați coordonată de Raluca Colcieri.