Recunoaşterea şi executarea hotărârilor străine. O problemă de actualitate în materie civilă şi comercială

Recunoașterea şi executarea hotărârilor străine reprezintă o problemă din ce în ce mai prezentă în contextul raporturilor juridice cu elemente de extraneitate, în ziua de azi fiind frecventă executarea hotărârilor judecătoreşti într-un alt stat decât cel în care s-au desfășurat procedurile judiciare.

Având în vedere că recunoașterea şi executarea hotărârilor străine nu este deloc o problemă izolată, în cele ce urmează vom aborda pe scurt acest subiect de interes major atât pentru practicienii dreptului cât şi pentru justițiabili.

 

I. Când intervine procedura recunoașterii şi executării hotărârilor străine?

După cum se poate deduce cu ușurință din chiar denumirea utilizată, problema recunoașterii şi executării hotărârilor străine apare în cazul raporturilor juridice cu elemente de extraneitate[1], mai precis atunci când în urma unui litigiu, partea care a câștigat procesul urmăreşte executarea pretențiilor sale în statul de origine al debitorului său.

Cu titlu de exemplu: între A, persoană juridică română şi B, persoană juridică italiană, intervine un contract de furnizare produse, B angajându-se să livreze produse de o anumită calitate şi cantitate lui A pe teritoriul României. La scurt timp după perfectarea contractului B nu îşi îndeplinește obligaţia potrivit dispoziţiilor contractuale aplicabile, motiv pentru care A promovează o acţiune în răspundere contractuală împotriva lui B în România iar în urma procedurilor judiciare intentate, B este obligat la plata unei sume de 20.000 euro cu titlu de daune – interese.

Având în vedere că debitorul B este o persoană juridică înregistrată în Italia, întreaga sa activitate desfăşurându-se pe teritoriul acestui stat, creditorul A va trebui să demareze procedura de executare a hotărârii judecătoreşti statul de origine, adică în Italia.

Aşa fiind, răspunsul la întrebarea Când se pune problema recunoașterii şi executării unei hotărâri judecătoreşti?, este că această procedură devine aplicabilă în acele situaţii în care creditorul care a obținut o hotărâre judecătorească definitivă de obligare a debitorului la o prestație, urmăreşte punerea acesteia în executare într-un alt stat decât cel în care a fost pronunţată hotărârea.

 

II. Cum se realizează recunoașterea şi executarea hotărârilor străine? Care este procedura aplicabilă?

După cum am prezentat şi cu alte ocazii[2], la nivelul dreptului internațional privat există o serie de reglementări care stabilesc regulile şi principiile în baza cărora se soluționează problemele care se nasc din raporturile cu elemente de extraneitate, deci inclusiv cele referitoare la recunoașterea şi executarea hotărârilor străine.

A. Recunoașterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti pronunțate  în Uniunea Europeană.

În spațiul european, după cum ne-am obișnuit deja, există o reglementare expresă care guvernează această procedură, mai precis Regulamentul nr.1215/2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (în continuare Regulamentul).

Potrivit Regulamentului[3], hotărârile pronunțate într-un stat membru al Uniunii Europene sunt recunoscute de drept, fără a fi necesară parcurgerea unei proceduri speciale, fiind necesară doar prezentarea unei copii a hotărârii pronunțate, respectiv  un certificat eliberat  de instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei recunoaștere şi executare se urmăreşte.

În ceea ce priveşte executarea efectivă[4], Regulamentul instituie şi în această situaţie un caracter executoriu de drept al hotărârii judecătoreşti, fiind necesară prezentarea documentelor ante-menţionate (copia după hotărârea judecătorească pronunţată în statul membru de origine precum şi certificatul eliberat conform Regulamentului), urmând ca procedura de executare silită  să se desfășoare în conformitate cu prevederile legale din statul membru solicitat, astfel cum stabilesc prevederile art.41din Regulament:

Sub rezerva dispozițiilor prezentei secțiuni, procedura de executare a hotărârilor pronunțate într-un alt stat membru este reglementată de legislația statului membru solicitat. O hotărâre pronunțată într-un stat membru care este executorie în statul membru solicitat este executată în aceleași condiții ca o hotărâre pronunțată în statul membru solicitat.

Dacă ne întoarcem la exemplul cu A şi B din secţiunea precedentă, după obținerea hotărârii definitive de obligare a lui B la plata sumei de 20.000 euro, A se va adresa instanţei care a pronunţat hotărârea cu o cerere de emitere a certificatului prevăzut de Regulament, iar ulterior obținerii certificatului şi a celorlalte documente necesare, se va adresa unui executor judecătoresc din Italia, care va demara procedura de executare silită.

Cu toate că hotărârile judecătoreşti pronunțate în statele membre ale Uniunii Europene sunt recunoscute şi executorii de drept, este important de menționat că  debitorul va putea totuși să împiedice procedura recunoașterii şi executării în anumite circumstanțe specifice, prevăzute de art.45 din Regulament:

(a) dacă recunoașterea este vădit contrară ordinii publice (ordre public) a statului membru solicitat;

(b)  hotărârea a fost pronunțată în lipsă, dacă actul de sesizare a instanței sau un act echivalent nu a fost notificat sau comunicat pârâtului în timp util și într-o manieră care să îi permită acestuia să își pregătească apărarea, cu excepția cazului în care pârâtul nu a introdus o acțiune împotriva hotărârii atunci când a avut posibilitatea să o facă;

(c) dacă hotărârea este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată între aceleași părți în statul membru solicitat;

(d) dacă hotărârea este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată anterior într-un alt stat membru sau într-un stat terț între aceleași părți într-o acțiune având același obiect și aceeași cauză, cu condiția ca hotărârea pronunțată anterior să întrunească condițiile necesare pentru a fi recunoscută în statul membru solicitat; sau

(e) dacă hotărârea contravine: (i) capitolului II secțiunile 3, 4 sau 5, în măsura în care pârâtul era deținătorul poliței de asigurare, asiguratul, beneficiarul contractului de asigurare, partea vătămată, consumatorul sau angajatul; sau (ii) capitolului II secțiunea 6

În atare condiţii, este foarte important ca partea interesată, chiar dacă beneficiază de o hotărâre judecătorească definitivă, să verifice cu atenție existenţa vreunui impediment care ar putea împiedica procedura recunoașterii şi executării actului său iar în caz afirmativ să remedieze aceste inconveniente prin procedurile existente în statul de origine.

Aşadar, în spațiul european recunoașterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti este extrem de facilă, reglementările unionale instituind o procedură rapidă şi ușoară pentru obligarea debitorului la executarea prestațiilor datorate.

B. Recunoașterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti pronunțate în state terțe.

O cu totul alta este situaţia în cazul în care se urmăreşte recunoașterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti pronunțate în state din afara  Uniunii Europene, în această situaţie neexistând o reglementare precum Regulamentul Nr. 1215/2012.

În absenţa unui asemenea act normativ, recunoașterea şi executarea hotărârilor străine se realizează în baza unei proceduri specifice, prin care hotărârea a cărei executare se urmăreşte, este supusă unui control formal de legalitate în statul unde se solicită  executarea hotărârii, această procedura purtând denumirea de exequatur.

În sistemul de drept românesc, procedura de exequatur este reglementată în cuprinsul Codului de Procedură civilă, art.1095-1110, aceste prevederi stabilind condiţiile necesare pentru a putea opera recunoașterea şi executarea hotărârii judecătoreşti.

În esenţă, persoana interesată trebuie să promoveze o cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu debitorul obligat prin hotărârea străină şi să solicite instanţei competente recunoașterea şi executarea hotărârii.

Competenţa soluționării unei astfel de cereri aparține tribunalului în circumscripția căruia îşi are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoașterea hotărârii străine, iar în caz de imposibilitate de determinare a domiciliului sau sediului, competenţa aparține Tribunalului Bucureşti.

Este important de menționat că instanţa investită cu o cerere de recunoaștere şi executare a hotărârii judecătoreşti nu va efectua un examen asupra fondului cauzei ci doar va verifica îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de formă:

  • hotărârea să fie definitivă potrivit legii statului de origine;
  • instanţa străină să fi avut competenţa de a pronunța această hotărâre;
  • există reciprocitate între România şi statul unde a fost pronunţată hotărârea;
  • hotărârea nu contravine ordinii publice de drept internațional privat român;
  • nu există o hotărâre definitivă pronunţată anterior în România între aceleași părţi, cu acelaşi obiect.

În situaţia în care toate aceste condiţii sunt îndeplinite, tribunalul pronunță o hotărâre de recunoaștere sau de încuviinţare a executării, iar hotărârea străină poate fi pusă în executare în România în aceleași condiţii ca o hotărâre pronunţată de o instanţă românească.

Practic exequaturul este un filtru juridic prin care statul român permite unei hotărâri străine să producă efecte pe teritoriul său abia după ce este supusă în prealabil unui control jurisdicțional, aceasta fiind principala diferență în raport de procedura reglementată de Regulamentul  Nr.1215/2012, care a eliminat necesitatea efectuării unui control de legalitate.

Ca atare şi în situaţia în care hotărârea în baza căreia se solicită executarea unei prestații a fost pronunţată într-un stat din afara Uniunii Europene, creditorul poate fără probleme să demareze executarea silită a debitorului său cu ajutorul procedurii de exequatur.

III. Concluzii

Într-o lume în care raporturile juridice cu elemente de extraneitate sunt la ordinea zilei este important ca fiecare persoană să cunoască procedurile specifice prin intermediul cărora îşi poate proteja drepturile şi interesele legitime, mai ales atunci când aceste drepturi şi interese trebuie executate într-un alt stat decât cel în cadrul căruia s-au desfășurat procedurile judiciare.

Ca atare, recomandarea noastră este ca ori de câte ori un justițiabil beneficiază de o hotărâre în baza căreia este îndreptățit să obțină o prestație care trebuie executată într-un alt stat, să apeleze la serviciile unui avocat specializat pentru a fi informat corect şi complet cu privire la demersurile pe care trebuie să le efectueze.

av. Theodor Goje
Note de subsol

[1] Adică în acele raporturi născute între o persoană fizică și/sau juridică română și o persoană fizică/ şi sau juridică din străinătate.

[2] A se vedea articolul. Care este legea aplicabilă contractelor încheiate cu o persoană fizică sau juridică dintr-un alt stat?, disponibil pe site-ul: https://chirita-law.com/care-este-legea-aplicabila-contractelor-incheiate-cu-o-persoana-fizica-sau-juridica-dintr-un-alt-stat/.

[3] Art.36: Hotărârile judecătorești pronunțate într-un stat membru se recunosc în celelalte state membre fără a fi necesară vreo procedură specială.

Art.37: O parte care dorește să invoce într-un stat membru o hotărâre pronunțată în alt stat membru prezintă: (a) o copie a hotărârii care să întrunească condițiile necesare în vederea stabilirii autenticității sale; și (b) un certificat eliberat în conformitate cu articolul 53.

[4] Art. 39: O hotărâre pronunțată într-un stat membru care este executorie în statul membru respectiv este executorie în celelalte state membre fără a fi necesară o hotărâre de încuviințare a executării.