Curtea de Apel Târgu Mureş a dispus achitarea tuturor persoanelor acuzate în cauză de săvârşirea unei infracţiuni de abuz în serviciu în legătură cu finanţarea unui club de fotbal de către autorităţile locale, prejudiciul ridicându-se, în optica organelor de urmărire penală, la aproximativ 7 milioane de lei.
În linii mari, primarul, o parte dintre consilierii locali, respectiv mai mulţi funcţionari publici din cadrul Primăriei Municipiului Târgu Mureş au fost acuzaţi că ar fi semnat sau, după caz, contribuit la semnarea unui contract de asociere între Primăria Municipiului Târgu Mureş şi un club de fotbal local, contract încheiat în urma adoptării unei hotărâri de consiliu local. Organele de urmărire penală au considerat că ar fi fost nesocotite o serie de dispoziţii legale care nu ar fi permis, în concret, încheierea contractului de asociere.
Curtea de Apel Târgu Mureş a confirmat soluţia primei instanţe şi a reiterat faptul că prin încheierea contractului de asociere nu a fost încălcată niciuna dintre dispoziţiile legale indicate în acuzaţie, acestea nefiind aplicabile cazului concret. Din acest motiv, instanţa a arătat că încheierea contractului de asociere de către administraţia publică locală nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu şi, implicit, faptul că finanţarea clubului de fotbal a fost una legală.
Apărarea a trei dintre persoanele acuzate a fost asigurată de o echipă de avocaţi din cadrul SCA Chiriţă şi Asociaţii, formată din Radu Chiriţă, Bianca Pantea şi Cosmin-Daniel Bulea.