Chiriţă şi asociaţii – simply the best pentru că team work makes the dream work

Sărbătorim începutul primăverii cu un şir de soluţii minunate nu doar pentru clienţii noştri, ci pentru întreaga echipă! Asta pentru că în profesia de avocat nu există satisfacţie mai mare decât aceea de mulţumiri venite din partea clienţilor . Ele sunt întotdeauna primite cu drag şi cu o mare satisfacţie şi dovadă a faptului că munca noastră nu rămâne fără ecou.

Acestea fiind spuse, dorim să ne bucurăm de ele cu toată lumea pentru că unele dintre ele sunt realmente minunate şi inovatoare (şi cu siguranţă pot ajuta alţi colegi cu titlu de jurisprudenţă).
Ce înseamnă că team work makes the dream work? Înseamnă să:

  1. Obții o soluţie de clasare pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc (3 acte materiale) pentru că nu există probe că ar fi fost săvârşită infracţiunea. Soluţia de clasare a fost dispusă după ce dosarul a fost trimis de către judecătorul de cameră preliminară înapoi la DIICOT pentru remedierea neregularităţilor din actul de sesizare;
  2. Obţii anularea unei hotărâri a adunării generale a creditorilor, instanţa constatând exercitarea abuzivă a dreptului de vot de către creditorii majoritari. În acest sens, s-a confirmat că, de câte ori interesul unui creditor intră în contradicţie cu interesul urmărit de toţi ceilalţi creditori şi participanţi la procedură, dar şi cu principiile pe care se fundamentează procedura de insolvenţă, votul trebuie cenzurat;
  3. Obţii anularea unei Decizii de instituire a măsurilor asigurătorii emisă pentru o sumă de peste 5 milioane de lei, cu consecinț a obligării ANAF la ridicarea popririlor instituite împotriva contribuabilului. Soluț ia instanț ei a confirmat argumentele prezentate de echipa noastră cu privire la caracterul excepț ional al măsurilor asigurătorii ș i necesitatea respectării stricte a condiț iilor legale;
  4. Obţii penalităţi de întârziere de aprox 825.000 lei pentru un debit principal de 5000 lei, pentru că respectarea contractului cu titlu de lege a părţilor e esenţială;
  5. Obţii anularea unei Decizii de impunere a unui contribuabil foarte important exonerat de la plata debitului principal de peste 500.000 lei, a penalităţilor, dobânzilor şi accesoriilor.

 

Soluţiile de mai sus nu sunt rezultatul norocului ci a muncii pe brânci a colegilor Anamaria Bota, Raluca Moldovan-Colcieri, Flavia Ţuică, Izabel Cernat, Radu Chiriţă, Paul Scuturici, Theodor Goje, Ştefan Alexandru şi Florin Mircea.

Evident, lor li se adaugă toţi restul colegilor din firmă care dezbatem dosarele şi facem brain storming vineri de vineri. Ele vin de asemenea ca o confirmare a faptului că munca în echipă, caracterul oamenilor şi pregătirea teoretică foarte solidă sunt calea spre succes care vine întotdeauna şi chiar dacă nu uşor, aduce cu el multe zâmbete şi mulţumire!

Avem cea mai faină echipă şi ne mândrim cu fiecare din membrii ei!

Note de subsol