Anamaria Bota este absolventă a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca. Ulterior, şi-a aprofundat pregătirea teoretică prin programul de masterat Dreptul european și Dreptul național al afacerilor organizat de aceeaşi facultate.
Anamaria Bota este avocat partener în cadrul SCA Chiriţă şi Asociaţii, practician în insolvenţă şi este specializată în materiile dreptului societar, dreptului insolvenţei, real estate, dreptului afacerilor şi procesual civil.
În activitatea sa profesională, care a debutat în anul 2011, a asigurat cu succes asistenţa juridică pentru numeroşi clienţi persoane fizice şi juridice, precum:
Anamaria Bota a acordat asistenţă juridică clienţilor atât în faze necontencioase, prealabile şi administrative, cât şi în cadrul proceselor civile şi a procedurilor din faţa instanţelor naţionale de toate gradele.
În activitatea sa profesională:
De asemenea, în perioada 2010-2020, Anamaria Bota a deţinut calitatea de colaborator extern al Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca, predând seminarii în cadrul disciplinei Drept constituţional.
Anamaria Bota este practician în insolvenţă începând din luna iulie 2018. De-a lungul timpului, a consiliat numeroase societăţi aflate în dificultate financiară şi a asistat cu succes clienţi în cadrul unor proceduri complexe şi de durată în domeniul insolvenţei şi falimentului, acţionând atât în reprezentarea intereselor societăţii debitoare, cât şi a creditorilor. În calitate de practician în insolvenţă, a obţinut închiderea procedurii de insolvenţă ca urmare a plăţii integrale a masei credale, dar şi anularea actelor frauduloase încheiate în perioada suspectă şi atragerea răspunderii foştilor administratori ai societăţii debitoare.
Anamaria Bota deţine calitatea de Preşedinte al Comisiei Juridice din cadrul Uniunii Naţionale a Patronatului Român, interacţionând cu societăţi din diverse domenii de activitate şi acordând consultanţă juridică în scopul protejării intereselor celor peste 1.000 membri.
Pentru a-şi asigura pregătirea profesională continuă, Anamaria Bota a participat, printre altele, la următoarele evenimente:
De-a lungul timpului, Anamaria Bota a publicat sau a contribuit la publicarea unor articole şi alte lucrări de specialitate cum ar fi: