Real Estate & Dezvoltări imobiliare

Asistență juridică în proiecte de dezvoltare, tranzacții imobiliare și reglementări urbanistice

Echipa Chiriţă și Asociaţii oferă servicii juridice specializate în domeniul imobiliar, susținând clienții în toate etapele dezvoltării și administrării proiectelor imobiliare – de la achiziția terenurilor și structura contractuală, până la obținerea autorizațiilor, finalizarea tranzacțiilor și gestionarea eventualelor litigii.

Avem o experiență consolidată în colaborarea cu dezvoltatori imobiliari, investitori și entități publice, contribuind la realizarea unor proiecte de anvergură în zone-cheie, inclusiv în municipiul Cluj-Napoca.

Servicii juridice oferite

  • Verificarea statutului juridic al proprietăților și efectuarea due diligence-ului imobiliar
  • Redactarea și negocierea contractelor de vânzare-cumpărare, închiriere, antecontracte și parteneriate public-private
  • Asistență în obținerea autorizațiilor de construire, a avizelor și certificatelor necesare dezvoltării imobiliare
  • Consultanță juridică privind conformitatea proiectelor cu reglementările urbanistice și de mediu
  • Reprezentare în litigii imobiliare privind transferul dreptului de proprietate, nulitatea contractelor, limite de proprietate, accesiune imobiliară etc.
  • Asistență în contestații administrative privind decizii ale autorităților locale în materie de urbanism și construcții

Chiriţă și Asociaţii asigură o abordare completă și adaptată fiecărui proiect imobiliar, combinând cunoștințele juridice cu o înțelegere strategică a proceselor administrative și economice care influențează dezvoltarea urbană.

Contactați-ne!

Fie că aveți nevoie de consultanță juridică, reprezentare în instanță sau soluționarea unor litigii complexe, echipa noastră este pregătită să vă asiste la fiecare pas.

Articole din domeniul Real Estate & Dezvoltări imobiliare

Curtea de Apel Cluj. Vătămare corporală. Schimbarea modalităţii de executare a pedepsei. Dublarea cuantumului sumei acordate pentru daunele morale suportate de partea civilă

Printr-o hotărâre relativ recentă a Curţii de Apel Cluj, într-o cauză în care societatea noastră a asigurat asistenţa juridică a părţii civile în faza de judecată a apelului, instanţa a schimbat modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpaţilor, dispunând executarea în regim de detenţie a acestora şi a majorat cuantumului sumei acordate pentru daunele morale. […]

Promisiunea de vânzare-cumpărare sau despre cum să ne protejăm atunci când legea nu o face (II)

În articolul anterior am prezentat ce este promisiunea de vânzare-cumpărare, care sunt avantajele acesteia și la ce riscuri se expune un potențial cumpărător care încheie o promisiune de vânzare-cumpărare. Având în vedere faptul că riscurile sunt numeroase iar în practică, cel puțin în ultima perioadă de timp, au apărut tot mai multe situații în care […]

Promisiunea de vânzare-cumpărare sau despre cum să ne protejăm atunci când legea nu o face (I)

Promisiunea de vânzare-cumpărare este un contract prin care una dintre părți (numită promitent-vânzător) sau ambele părți (promitent-vânzător și promitent-cumpărător) se obligă să încheie, în viitor, un contract de vânzare-cumpărare definitiv. Acest act reprezintă o garanție pentru ambele părți că vânzarea se va realiza conform termenilor stabiliți, în situația unor achiziții de mare valoare. Poate cea […]

ÎCCJ. Cameră preliminară. Nulitatea absolută parţială a urmăririi penale pentru necompetenţa DIICOT şi sancţionarea mai multor nelegalităţi ale actelor de urmărire penală

În cursul zilei de astăzi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat temeinicia soluţiei Curţii de Apel Iaşi, într-un dosar în care clienţii societăţii noastre de avocatură au fost trimişi în judecată, printre altele, pentru presupuse infracţiuni de grup infracţional organizat, delapidare, fraudă cu fonduri europene (art. 18 ind. 1 din Legea nr. 78/2000), […]

Tribunalul Timiş. Nulitatea absolută a ordonanţelor şi a rechizitoriului. Administrarea de probe cu încălcarea legii şi prin administrarea de violenţe de către organele de cercetare penală

Într-o hotărârea de dată recentă, pronunţată în cadrul procedurii de cameră preliminară, Tribunalul Timiş a admis apărările formulate în numele clientului societăţii noastre de către colegul nostru, avocat Cosmin-Daniel Bulea, stabilind că organele de cercetare penală au acţionat în cauză cu încălcarea vădită a normelor legale, precum şi a principiului loialităţii administrării probelor (prin utilizarea […]

ICCJ: Lucrătorii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie pot efectua acte de cercetare penală doar în cauzele de corupţie vizând lucrători din cadrul MAI

Astăzi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de către Curtea de Apel Alba Iulia şi a stabilit că lucrătorii poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie au competenţa să efectueze, prin delegare, în condiţiile prevăzute de lege, actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent exclusiv în cauzele […]

AI Episodul 3. Obligaţia companiilor de training a angajaţilor

Spuneam încă din primul articol că vom publica un grupaj şi sper să ne organizăm cât de curând să facem şi webinarul pe care l-am promis, pentru că AI Act e un regulament foarte stufos cu enorm de multe implicaţii pentru toate firmele care utilizează IA. Spuneam de asemenea în primul articol pe care îl […]