{"id":4248,"date":"2021-03-26T08:54:50","date_gmt":"2021-03-26T08:54:50","guid":{"rendered":"https:\/\/www.chirita-law.com\/?p=4248"},"modified":"2025-12-29T09:47:33","modified_gmt":"2025-12-29T07:47:33","slug":"este-vaccinarea-obligatorie-impotriva-covid-19-contrara-drepturilor-fundamentale","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/chirita-law.com\/en\/este-vaccinarea-obligatorie-impotriva-covid-19-contrara-drepturilor-fundamentale\/","title":{"rendered":"Este vaccinarea obligatorie \u00eempotriva COVID-19 contrar\u0103 drepturilor fundamentale?"},"content":{"rendered":"<figure class=\"wp-block-image size-large\"><img loading=\"lazy\" decoding=\"async\" width=\"259\" height=\"194\" src=\"https:\/\/www.chirita-law.com\/wp-content\/uploads\/2021\/03\/vaccin.jpg\" alt=\"\" class=\"wp-image-4249\" srcset=\"https:\/\/chirita-law.com\/wp-content\/uploads\/2021\/03\/vaccin.jpg 259w, https:\/\/chirita-law.com\/wp-content\/uploads\/2021\/03\/vaccin-16x12.jpg 16w\" sizes=\"auto, (max-width: 259px) 100vw, 259px\" \/><\/figure>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">O evaluare a compatibilit\u0103\u0163ii acestei m\u0103suri cu Conven\u0163ia European\u0103 a Drepturilor Omului.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">De \u00eendat\u0103 ce a ap\u0103rut la \u015ftiri anun\u0163ul privind vaccinul \u00eempotriva coronavirusului, s-au \u00eenmul\u0163it discu\u0163iile cu privire la admisibilitatea vaccin\u0103rii obligatorii. Pe m\u0103sur\u0103 ce campaniile anti-vaccinare \u00eenfloresc \u015fi se prezint\u0103 foarte multe \u015ftiri false despre acest subiect, dezbaterile publice privind vaccinarea sunt de \u00een\u0163eles. \u00cen acest context, acest articol analizeaz\u0103 jurispruden\u0163a relevant\u0103 a Cur\u0163ii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) pentru a r\u0103spunde \u00een mod conving\u0103tor la \u00eentrebarea: <em>este vaccinarea&nbsp; obligatorie compatibil\u0103 cu Conven<\/em><em>\u0163ia European\u0103 a Drepturilor Omului<\/em>?<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\"><strong>Vaccinarea obligatorie \u015fi ingerin\u0163a \u00een dreptul la respectarea vie\u0163ii private<\/strong><\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\"><strong>Articolul 8<\/strong> care prevede dreptul la respectarea vie\u0163ii private \u015fi de familie din Conven\u0163ia European\u0103 a Drepturilor Omului sun\u0103 \u00een felul urm\u0103tor:<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">1) Orice persoan\u0103 are dreptul la respectarea vie\u0163ii sale private \u015fi de familie, a domiciliului s\u0103u \u015fi a coresponden\u0163ei sale.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">2) Nu este admis amestecul unei autorit\u0103\u0163i publice \u00een exercitarea acestui drept dec\u00e2t \u00een m\u0103sura \u00een care acesta este prev\u0103zut de lege \u015fi constituie, \u00eentr-o societate democratic\u0103, o m\u0103sur\u0103 necesar\u0103 pentru securitatea na\u0163ional\u0103, siguran\u0163a public\u0103, bun\u0103starea economic\u0103 a \u0163\u0103rii, ap\u0103rarea ordinii \u015fi prevenirea faptelor penale, protec\u0163ia s\u0103n\u0103t\u0103\u0163ii, a moralei, a drepturilor \u015fi a libert\u0103\u0163ilor altora.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">Dreptul la respectarea vie\u0163ii private \u015fi de familie, prev\u0103zut de art. 8 par. 1 din Conven\u0163ia European\u0103 a Drepturilor Omului, nu este un drept absolut, care s\u0103 nu permit\u0103 excep\u0163ii sau limit\u0103ri \u015fi nu justific\u0103 lezarea dreptului la viat\u0103, garantat de art. 2 din Conven\u0163ia European\u0103 a Drepturilor Omului.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">Astfel, de\u015fi Marea Camer\u0103 nu a pronun\u0163at \u00eenc\u0103 decizia sa mult a\u015fteptat\u0103 privind cauza Vav\u0159i\u010dka \u015fi al\u0163ii contra Republicii Cehe, care va clarifica \u00een esen\u0163\u0103 problema dezb\u0103tut\u0103 \u00een acest articol, cu privire la vaccinarea obligatorie \u015fi consecin\u0163ele refuzului unei persoane de a se conforma legisla\u0163iei na\u0163ionale \u00een acest sens, jurispruden\u0163a anterioar\u0103 relevant\u0103 nu las\u0103 loc de prea multe presupuneri. De fapt, jurispruden\u0163a Cur\u0163ii Europene a Drepturilor Omului care a abordat compatibilitatea vaccin\u0103rii obligatorii cu Conven\u0163ia European\u0103 a Drepturilor Omului, ofer\u0103 c\u00e2teva orient\u0103ri clare \u00een aceast sens.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">\u00cenc\u0103 din anul 1984, Curtea European\u0103 a Drepturilor Omului a subiliniat c\u0103 \u201e<em>obliga\u0163ia de a urma un tratament medical sau de a fi vaccinat, sub sanc\u0163iunea unei pedepse, poate constitui o ingerin\u0163\u0103 \u00een dreptul la respectarea vie\u0163ii private<\/em>\u201d (cauza Acmanne \u015fi al\u0163ii contra Belgia). Aceast\u0103 ipotez\u0103 a fost confirmat\u0103 \u015fi ulterior \u201e<em>compunerea vaccin\u0103rii-ca tratament medical involuntar- reprezint\u0103 o ingerin\u0163\u0103 \u00een dreptul la respectarea vie\u0163ii private, care include integritatea fizic\u0103 \u015fi psihologicp a persoanei, astfel cum este garantat de articolul 8 alin (1)\u201d. <\/em>(Solomakhin \u00eempotriva Ucrainei). <strong>Ce r\u0103m\u00e2ne acum de analizat este dac\u0103 o astfel de ingerin\u0163\u0103 poate fi justificat\u0103 \u00een temeiul art. 8 alin. 2).<\/strong><\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\"><strong>Scopul legitim urm\u0103rit<\/strong><strong><\/strong><\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">\u00cen cauza <em>Boffa \u015fi al\u0163ii contra San Marino,<\/em> Curtea European\u0103 a Drepturilor Omului a recunoscut c\u0103 ingerin\u0163a care rezult\u0103 din vaccinarea obligatorie a copiilor reclaman\u0163ilor \u00eempotriva hepatitei B a fost \u00eentr-adev\u0103r inspirat\u0103 de unul dintre scopurile legitime prev\u0103zute de art. 8 alin. 2 din Conven\u0163ia European\u0103 a Drepturilor Omului, \u015fi anume necesitatea de a proteja s\u0103n\u0103tatea public\u0103 \u015fi a persoanelor \u00een cauz\u0103. \u00cen acest sens, Comisia a recunoscut ingerin\u0163a ca fiind justificat\u0103 \u015fi a mers mai departe pentru a examina dac\u0103 aceasta era necesar\u0103 \u00eentr-o societate democratic\u0103.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">Totodat\u0103, \u00een cauza <em>Martorii lui Iehova din Moscova contra Rusia<\/em>, care se referea la vaccinarea obligatorie \u00een timpul unei epidemii, Curtea European\u0103 a Drepturilor Omului a ar\u0103tat c\u0103 \u201c<em>libera alegere \u015fi autodeterminarea sunt ele \u00eensele constituen\u0163i fundamentali ai vie\u0163ii \u015fi c\u0103, \u00een absen\u0163a oric\u0103rui indiciu al necesit\u0103\u0163ii de a proteja ter\u0163e p\u0103r\u0163i, statul trebuie s\u0103 se ab\u0163in\u0103 de la a interveni \u00een libertatea individual\u0103 de alegere \u00een domeniul asisten\u0163ei medicale, deoarece o astfel de interven\u0163ie nu poate dec\u00e2t s\u0103 diminueze \u015fi nu s\u0103 sporeasc\u0103 valoarea vie\u0163ii.\u201d<\/em> Deliber\u00e2nd astfel, Curtea a indicat c\u0103 dreptul la via\u0163\u0103 privat\u0103 ar putea fi limitat, \u00een principiu, pentru protec\u0163ia ter\u0163ilor.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">\u00cen sensul celor spuse, nu exist\u0103 niciun motiv de \u00eendoial\u0103 c\u0103 o eventual\u0103 vaccinare obligatorie \u00eempotriva Covid-19 ar urm\u0103ri un scop legitim.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\"><strong>Criterii de evaluare a necesit\u0103\u0163ii \u00eentr-o societate democratic\u0103<\/strong><\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">Curtea European\u0103 a Drepturilor Omului a repetat \u00een jurispruden\u0163a sa constant c\u0103 no\u0163iunea de \u201c<em>necesitate \u00eentr-o societate democratic\u0103<\/em>\u201d implic\u0103 o nevoie social urgent\u0103 c\u0103reia \u00eei corespunde ingerin\u0163a \u00een cauz\u0103 \u015fi, \u00een special, c\u0103 aceast\u0103 ingerin\u0163\u0103 este propor\u0163ional\u0103 cu scopul legitim urm\u0103rit (<em>Dudgeon \u00eempotriva Regatului Unit<\/em>). \u00cen cazul specific <em>Solomakhin contra Ucrainei<\/em>, \u00een care reclamantul a fost vaccinat involuntar \u00eempotriva difteriei \u00een timpul unei epidemii, s-a considerat c\u0103 Curtea a sugerat dou\u0103 criterii pentru a evalua necesitatea unei astfel de ingerin\u0163e \u00eentr-o societate democratic\u0103: considera\u0163ii de s\u0103n\u0103tate public\u0103 care necesit\u0103 controlul r\u0103sp\u00e2ndirii bolilor infec\u0163ionase \u015fi evaluarea faptului dac\u0103 au fost luate m\u0103surile de precau\u0163ie necesare \u00een ceea ce prive\u015fte caracterul adecvat al vaccin\u0103rii. \u00centr-adev\u0103r, Curtea a atras aten\u0163ia asupra faptului c\u0103 personalul medical a verificat dac\u0103 reclamantul este potrivit pentru vaccinare \u00eenainte de a efectua vaccinarea \u015fi asupra faptului c\u0103 au fost luate m\u0103surile de precau\u0163ie necesare pentru a se asigura c\u0103 interven\u0163ia nu va fi \u00een derimetrul reclamantului, \u00een m\u0103sura \u00een care ar putea afecta echilibrul de interese \u00eentre integritatea personal\u0103 a reclamantului \u015fi interesul public de a proteja s\u0103n\u0103tatea public\u0103.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">\u00cen mod similar, Curtea European\u0103 a Drepturilor Omului \u00een cauza <em>Boffa \u015fi al\u0163ii contra San Marino<\/em> a subliniat c\u0103 autorit\u0103\u0163ile na\u0163ionale se bucur\u0103 de o anumit\u0103 marj\u0103 de apreciere, a c\u0103rei \u00eentindere depinde nu numai de scopul ingerin\u0163ei, ci \u015fi de forma acesteia. Comisia a declarat, \u00een primul r\u00e2nd, c\u0103 reclamantul nu a demonstrat probabilitatea c\u0103 vaccinul \u00een cauz\u0103 s\u0103 cauzeze probleme grave de s\u0103n\u0103tate \u00een cazul particular al copilului s\u0103u. Aceasta a explicat, \u00een al doilea r\u00e2nd, c\u0103 m\u0103sura luat\u0103 nu a dep\u0103\u015fit marja de apreciere de care se bucur\u0103 statul, deoarece o campanie de vaccinare similar\u0103, care oblig\u0103 indivizii s\u0103 nu pun\u0103 \u00een pericol s\u0103n\u0103tatea altora atunci c\u00e2nd propria lor via\u0163\u0103 nu este \u00een pericol, exist\u0103 \u00een majoritatea \u0163\u0103rilor.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">De\u015fi nu pare foarte conving\u0103tor s\u0103 tragem concluzii cu privire la marja de apreciere a statelor \u00een caz de pandemie f\u0103r\u0103 a exista un consens cu privire la vaccinarea obligatorie \u00eempotriva oric\u0103rei boli infec\u0163ioase, intensitatea pandemiei de coronavirus \u015fi gradul de nea\u015fteptare a acesteia par s\u0103 justifice existen\u0163a unei marje de apreciere mai largi de care se bucur\u0103 statele \u00een aceste circumstan\u0163e. \u00cen ciuda prerogativelor lor, statele ar trebuie s\u0103 \u00eencerce s\u0103 g\u0103seasc\u0103 un echilibru \u00eentre dreptul la via\u0163\u0103 privat\u0103, pe de o parte, \u015fi protec\u0163ia s\u0103n\u0103t\u0103\u0163ii publice, pe de alt\u0103 parte.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\"><strong>Aplicarea criteriilor stabilite la cauz\u0103 de fa\u0163\u0103<\/strong><\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">Ini\u0163ial, circumstan\u0163ele f\u0103r\u0103 precedent pe care le-a generat izbucnirea pandemiei ar putea fi calificate drept \u201c<em>necesitate social\u0103 urgent\u0103<\/em>\u201d sau \u201c<em>considerente de s\u0103n\u0103tate public\u0103 care impun controlul r\u0103sp\u00e2ndirii bolilor infec\u0163ioase<\/em>\u201d. Mai presus de toate, \u00eentruc\u00e2t marja de apreciere de care se bucur\u0103 statele \u00een abordarea pandemiilor a fost considerat\u0103 destul de larg\u0103 \u00een cursul celor prezentate mai sus, o presupus\u0103 ingerin\u0163\u0103 \u00een dreptul la via\u0163\u0103 privat\u0103, introdus\u0103 prin m\u0103sura de vaccinare obligatorie, nu ar trebui s\u0103 fie considerat\u0103 \u00een sine un e\u015fec \u00een exerci\u0163iul de echilibrare care trebuie efectuat de c\u0103tre state \u00een ceea ce prive\u015fte interesele concurente.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">Cu toate acestea, un element esen\u0163ial al oric\u0103rui exerci\u0163iu de echilibrare este acela de a examina dac\u0103 scopul legitim ar putea fi atins prin mijloace mai pu\u0163in dureroase. Astfel, \u00een cazul \u00een care scopul legitim urm\u0103rit ar putea fi atins prin vaccinarea obligatorie a unui anumit grup de v\u00e2rst\u0103, impunerea vaccin\u0103rii obligatorii pentru toat\u0103 lumea ar \u00eenclina balan\u0163a de partea ingerin\u0163ei ilegale. Cu toate acestea, raportat la cele prezentate, \u00een cazurile \u00een care era vorba despre o presupus\u0103 \u00eenc\u0103lcare a art. 8 \u015fi s-a constatat c\u0103 statul se bucura de o marj\u0103 larg\u0103 de apreciere, autorit\u0103\u0163ile na\u0163ionale nu trebuiau s\u0103 furnizeze motive \u00eendestul\u0103toare, ceea ce implica lipsa practic\u0103 a unor mijloace mai pu\u0163in dureroase prin care scopul legitim s\u0103 poat\u0103 fi atins (<em>Buckley contra Regatul Unit).<\/em>&nbsp; \u00centr-adev\u0103r, \u00een astfel de situa\u0163ii, se consider\u0103 c\u0103 autorit\u0103\u0163ile locale se afl\u0103 \u00eentr-o pozi\u0163ie mai bun\u0103 pentru a evalua eficien\u0163a unor m\u0103suri ai pu\u0163in coercitive.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">\u00cen plus, a\u015fa cum reiese din analiza de mai sus, asigurarea adecv\u0103rii vaccinurilor pentru fiecare individ \u00een parte este o condi\u0163ie prealabil\u0103 esen\u0163ial\u0103 pentru compatibilitatea vaccin\u0103rilor obligatorii cu Conven\u0163ia European\u0103 a Drepturilor Omului. Aceast\u0103 din urm\u0103 condi\u0163ie prealabil\u0103 trebuie evaluat\u0103 pentru un scop determinat, \u00een timp ce sarcina probei privind demonstrarea motivului pentru care, \u00een cazul specific, vaccinarea obligatorie nu este adecvat\u0103 revine persoanei \u00een cauz\u0103, care va trebui s\u0103 demonstreze probabilitatea ca vaccinul s\u0103 \u00eei provoace o stare grav\u0103 de s\u0103n\u0103tate (<em>Boffa \u015fi al\u0163ii contra San Marino<\/em>). Astfel, nivelul de gravitate care trebuie atins pentru ca o astfel de acuza\u0163ie s\u0103 fac\u0103 arbitrar\u0103 m\u0103sura este relativ ridicat.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\"><strong>\u00cen concluzie, m\u0103sura de vaccinare obligatorie este compatibil\u0103 cu CEDO, cu excep\u0163ia cazului \u00een care nu este \u00eendeplinit\u0103 cerin\u0163a unei evalu\u0103ri prealabile a adecv\u0103rii vaccin\u0103rii pentru persoana \u00een cauz\u0103.<\/strong><\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\"><a href=\"https:\/\/chirita-law.com\/en\/team\/armida-albani-rocchetti\/\" target=\"_blank\" rel=\"noreferrer noopener\">Av. Armida Albani-Rocchetti<\/a><\/p>","protected":false},"excerpt":{"rendered":"<p>Despre vaccinarea obligatorie \u015fi drepturile omului<\/p>","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"closed","ping_status":"closed","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"_acf_changed":false,"inline_featured_image":false,"footnotes":""},"categories":[83],"tags":[181],"class_list":["post-4248","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-reprezentare-in-fata-cedo","tag-covid-19"],"acf":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/chirita-law.com\/en\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/4248","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/chirita-law.com\/en\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/chirita-law.com\/en\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/chirita-law.com\/en\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/chirita-law.com\/en\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=4248"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/chirita-law.com\/en\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/4248\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/chirita-law.com\/en\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=4248"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/chirita-law.com\/en\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=4248"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/chirita-law.com\/en\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=4248"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}